Skip to content
Politică

Rafila: Continuăm să susținem că testarea trebuie să fie gratuită cel puțin o perioadă dacă e aprobat proiectul certificatului verde

Alexandru Rafila Inquam Photos / Octav Ganea

PSD susține în continuare că testarea trebuie să fie gratuită măcar o perioadă dacă este aprobat proiectul privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, având în vedere că, și dacă ar dori să o facă, ar fi imposibil fie vaccinați toți oamenii într-o singură zi, a explicat deputatul social-democrat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila (PSD), despre proiectul privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă și testarea gratuită

„Am continuat să susținem punctul de vedere că în eventualitatea aprobării unui astfel de certificat verde trebuie să găsim o soluție încât cel puțin pentru o perioadă de timp testarea să fie gratuită, mai ales că și logica spune că dacă mâine ar vrea toată lumea să se vaccineze lucrul acesta nu este posibil. Noi am propus 60 de zile, eu cred că vom rămâne cu această propunere a Partidului Social Democrat, nu s-a intrat în detalii”, a declarat deputatul PSD.

El a punctat că autoritățile vor să introducă așa-numitul certificat verde „ca să protejăm sănătatea publică, lumea să se infecteze cât mai puțin, instituțiile să funcționeze, școlile să funcționeze ș.a.m.d”.

„Trebuie să existe însă elemente măsurabile și atunci trebuie să știi, dacă îl introduci, când îl introduci, când situația epidemiologică o impune și care sunt criteriile de renunțare la certificatul verde – din nou, în funcție de un anumit context epidemiologic. Sunt niște lucruri care trebuie să fie foarte clare, transparente, măsurabile și populația să fie informată din timp, nu în momentul în care se iau astfel de decizii”, a mai spus Alexandru Rafila.

Proiectul a fost respins de Senat în finalul lunii octombrie, iar acum este în dezbatere la Camera Deputaților.

3 comentarii la “Rafila: Continuăm să susținem că testarea trebuie să fie gratuită cel puțin o perioadă dacă e aprobat proiectul certificatului verde

  1. @ Rafila „induce” senzația că promovează reintroducerea pașaportului în Uniunea Europeană, ? Ce bă s-a renunțat la pașaport, care era verde, să aveți voi cu ce să vă justificați că aveți activitate parlamentară și guvernamentală , discutând de certificate verzi, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *