Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a comentat, joi propunerea Prefectului Capitalei privind testarea în şcoală cu aparat antidrog şi prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar, spunând că, în opinia sa, ceea ce trebuie făcut este să se crească, de fapt, capacitatea de testare pentru droguri. Rafila a menţionat că a avut o discuţie şi cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi că educaţia pentru sănătate este cea care poate să genereze comportamente de bună calitate.
„Este o propunere. Eu nu sunt specialist în partea asta, de control a consumului de droguri. Prefer să las pe cei care se ocupă de acest lucru. Trebuie să vedem şi exemple din alte ţări din UE, încât măsurile să-şi atingă scopul propus. Cred că ceea ce trebuie să facem, din punctul meu de vedere, al Ministerului Sănătăţii, este să creştem capacitatea de testare pentru droguri. Ea există în centrele şi Institutele de medicină legală şi sunt la dispoziţia colegilor de la MAI, pe baza unui ordin comun pe care l-am semnat anul trecut, dar capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a precizat că a avut şi o discuţie directă cu ministrul Educaţiei, deocamdată informală, iar „educaţia pentru sănătate este cea care poate să genereze comportamente de bună calitate, care să evite consumul de droguri, alcool şi tutun”.
Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a anunţat miercuri, după o nouă şedinţă a grupului pentru prevenirea consumului de stupefiante, că s-a decis ca Agenţia Naţională Antidrog să realizeze un chestionar, prin care să se afle opinia părinţilor şi a elevilor privind testarea în şcoală cu aparat antidrog, dar şi prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar care să ateste că respectivul copil şi-a făcut analize de sânge antidrog, dar care să nu prezinte rezultatele analizelor şi introducerea în curiculă a unei ore de educaţie antidrog în şcoală. De asemenea, se va constitui la nivelul fiecărei şcoli o structură care să ne ajute cu diseminarea mesajelor antidrog şi de prevenţie.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News