Digitalizarea sistemului medical nu înseamnă doar investiţii, ci şi pregătirea personalului medical, tehnic şi auxiliar, a atras atenţia, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a subliniat că este necesară o schimbare de mentalitate.
„Digitalizarea nu înseamnă doar investiţii. În spatele acestor investiţii sunt oamenii care sunt pregătiţi să lucreze într-un cadru nou. Am început deja să pregătim oamenii. La Iaşi, la Cluj şi la Craiova, unde se vor dezvolta cele mai importante spitale regionale din România, cu Universităţile de medicină, pregătim personalul medical – medici, asistente, personal tehnic şi auxiliar – să lucreze în acest nou mediu pentru asistenţa medicală spitalicească”, a afirmat Rafila, la HealthTech Forum, eveniment desfăşurat la Palatul Parlamentului şi dedicat tehnologiilor medicale şi digitalizării serviciilor medicale.
El a menţionat că, dintre cele 18 secţii de terapie intensivă din ţară pentru care s-au alocat fonduri pentru digitalizare completă, doar la Timişoara funcţionează sistemul, pentru celelalte pregătindu-se personalul să treacă de la registrele pe hârtie la cele digitale.
„Este mai mult decât un training, este o schimbare de mentalitate şi de obişnuinţă. Probabil că lucrul acesta va fi cel mai greu de realizat în anii care urmează. (…) Cel mai dificil de realizat este schimbarea obişnuinţei. Activitatea fiecăruia este foarte uşor de cuantificat în sistem digital şi lucrul acesta nu este convenabil. Trebuie să avem exemple de bună practică ca spitalul ‘smart’ de la Târgu Mureş. (…) Sunt convins că şi în Bucureşti o să putem să dezvoltăm un astfel de centru. Şi, din aceste centre, vom avea mişcarea centrifugă către celelalte zone ale sistemului de sănătate care să poată să facă într-adevăr operabile, sustenabile şi, mai ales, utile aceste instrumente digitale pe care le avem la dispoziţie”, a susţinut Alexandru Rafila.
Ministrul a amintit că Guvernul a aprobat recent un memorandum prin care Spitalul ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş va servi drept unitate-pilot pentru digitalizarea completă a sistemului de sănătate din România.
„Târgu Mureş poate deveni şcoala pentru noile spitale din România în ceea ce priveşte accesul la soluţii digitale. Aşa trebuie să se întâmple lucrurile, să creezi o infrastructură unde poţi să pregăteşti oamenii, ulterior să o extinzi la celelalte instituţii medicale”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, prin PNRR s-au alocat circa 200 de milioane de euro, iar 200 de spitale din România vor beneficia de digitalizare.
„Important este să integrăm această digitalizare, să nu fie doar o soluţie locală şi să putem face un sistem integrat, iniţial, de operare şi comunicare cu Ministerul Sănătăţii, cu Direcţiile de sănătate publică, cu CNAS, pe de o parte, dar ne interesează şi procesele din interiorul spitalului. O să dau un exemplu care a tulburat, în urmă cu ceva timp, opinia publică şi lumea medicală legat de un spital din Bucureşti unde a fost pus în discuţie modul în care au fost trataţi pacienţii într-o secţie de terapie intensivă. Am discutat cum au fost trataţi, ce şi cum li s-a administrat, dacă a fost bine sau nu. Dacă incidentul s-ar fi întâmplat la Timişoara, în secţia de terapie intensivă complet digitalizată, toate aceste discuţii nu ar fi avut loc pentru că acolo toate procedurile medicale, tratamentele şi procedurile care se fac pacienţilor sunt înregistrate. Avem, astfel, posibilitatea de a oferi, pe de o parte, un tratament şi o atenţie mai mare pacienţilor prin digitalizarea secţiei de terapie intensivă şi, pe de altă parte, siguranţa corpului medical în ceea ce priveşte procedurile pe care le aplică”, a detaliat Rafila.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News