Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rafila a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul medicului rezident care își desfășura stagiul de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București.
Rafila și-a exprimat tristețea față de dispariția medicului și a transmis condoleanțe familiei, apropiaților și colegilor acestuia.
„Am aflat cu profundă tristețe despre decesul medicului rezident care își desfășura stagiul de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București”, a scris Alexandru Rafila.
Fostul ministru a transmis un mesaj de solidaritate întregii comunități medicale, despre care spune că trece printr-un moment dificil.
„Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați, colegilor și întregii comunități medicale care trece astăzi printr-un moment atât de greu”, a precizat Rafila.
Rafila: „Cuvintele sunt puține”
Alexandru Rafila consideră că, în fața unei asemenea tragedii, orice cuvinte sunt insuficiente pentru a alina suferința celor care l-au pierdut pe medic.
„În astfel de clipe, cuvintele sunt puține și nu pot alina durerea celor care au pierdut un om drag”, a transmis acesta.
Fostul ministru al Sănătății face, totodată, apel la respectarea intimității familiei și la păstrarea demnității celui decedat.
„Din respect pentru familie și pentru memoria celui plecat dintre noi, cred că este esențial să păstrăm demnitatea pe care o asemenea tragedie le impune”, a mai scris Rafila.
Mesajul fostului ministru se încheie cu o rugăciune pentru medicul rezident decedat: „Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









