Skip to content
Societate

Rafila: Facem lucruri foarte bune, dar nu ştim să le prezentăm suficient să fie lumea lămurită care e situaţia cu această epidemie

Inquam Photos/George Calin
" "

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii infirmă zvonurile privind o eventuală manipulare a datelor furnizare de Grupul de comunicare strategică despre cazurile înregistrate zilnic de infectare cu noul coronavirus în România. În context, medicul atrage atenţia că procentul de îmbolnăviri, de 5% din numărul de teste, este unul mare, de natură a crea preocupare.

Cinci la sută e un procent mare, nu am mai avut de mult. Trebuie să fim preocupaţi, nu panicaţi, nu trebuie speriaţi părinţii, să nu îşi mai trimită copiii la grădiniţă, nu trebuie speriaţi vârstnicii”, a afirmat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi 24.

" "
" "

El a spus că 5% este un procent „îngrijorător” şi de aceea trebuie respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Rafila a respins acuzaţiile conform cărora cifrele privind îmbolnăvirile ar fi folosite cu scopul de a manipula.  „Lumea trebuie să fie conştientă că nu există niciun fel de regie. În momentul de faţă modul de raportare a cazurilor face practic imposibil modul de manipulare a datelor pentru că aceste date sunt raportate de fiecare judeţ în parte, sunt 42 de raportări care sunt centralizate de Serviciul de Transmisiuni Speciale”, a mai afirmat el.

Potrivit News.ro, Rafila a adăugat că este dincolo de niciun fel de dubiu că s-ar putea manipula aceste cifre şi a apreciat că specialiştii ar trebui să explice publicului cum se face testarea, cum se întocmesc raportările privind epidemia.

Nu e vorba numai de reacţia mea, în general a oamenilor care lucrează în sănătatea publică, sunt foarte diferite de realitate ar trebui să explice colegii care fac acest lucru în mod curent cum se face testarea, cum se face raportarea. Noi ducem lipsă de abilitate în comunicare.

Facem lucruri foarte bune, dar nu ştim să le prezentăm suficient să fie lumea lămurită care e situaţia cu această epidemie, cum se testează, cum se raportează, acest lucru ar trebui explicat şi atunci lucrurile ar intra într-o relaxare şi lumea nu ar mai avea anumite opinii. Oamenii sunt de bună credinţă, dar necunoscând bucătăria pot să aibă o opinie diferită”, a mai afirmat medicul.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *