Rafila, optimist după discuţiile cu SANITAS: Avem răspunsuri pozitive începând cu ocuparea posturilor

Alexandru Rafila (Inquam Photos/Alexandru Busca)
Sursă foto: Inquam / Alexandru Busca

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat miercuri că nu crede că se va ajunge la o grevă generală în sănătate, pe modelul din educaţie, el afirmând că după discuţiile cu SANITAS au răspunsuri pozitive începând cu ocuparea posturilor, semnarea contractului colectiv de muncă, tichetele de vacanţă. Ne gândim cum putem să eliminăm anumite inechităţi în acordarea unor sporuri, a precizat ministrul.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat miercuri dacă există riscul să se declanşeze o grevă generală şi în sănătate, după cea din educaţie.

”Personal nu cred. Am avut discuţii prelungite atât cu Federaţia Sanitas, cât şi cu Solidaritatea Sanitară. Ieri (marţi – n.r.), la Guvern, a fost o delegaţie de la Sanitas. Au discutat cu premierul şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor. Am fost şi eu prezent acolo. Ne-am înţeles asupra majorităţii punctelor. La fel, am avut o discuţie cu Solidaritatea Sanitară. Avem răspunsuri pozitive începând cu ocuparea posturilor în sistemul de sănătate, continând cu semnarea contractului colectiv de muncă, continuând cu tichetele pentru vacanţă, inclusiv ne gândim să vedem cum putem să eliminăm anumite inechităţi în acordarea unor sporuri”, a spus ministrul Alexandru Rafila, citat de news.ro.

El a precizat că ”problemele nu pot fi rezolvate toate acum”.

”Au înţeles, cred, colegii de la sindicate. Deschiderea la Ministerul Sănătăţii a fost permanentă. Avem chiar o relaţie de colaborare extrem bună. A fost şi fundamentată că acest CCM care a fost finalizat l-am făcut împreună în câteva luni… Probabil că a fost cel mai rapid finalizat Contractul colectiv de muncă. Ne mai trebuie OUG legată de numărul de zile de concediu care să fie similar cu cel din forma veche”, a completat el.

”Cred că e dreptul fiecăruia să protesteze, au multe revendicări care sunt justificate, dar care nu se pot rezolva toate o dată. O să avem o nouă lege a salarizării iar acest lucru s-a discutat ieri – eliminarea unor discrepanţe care există în actuala lege a salarizării. Lucrurile sunt clare. Nu cred că în Sănătate va fi vorba de o grevă. Nu ne dorim aşa ceva. Abordarea noastră este responsabilă, în limitele legii. Cred că lucrul ăsta e cel care contează, alături de transparenţă, onestitate şi bună credinţă în dialog. Nu cred că în Sănătate va fi vorba de o grevă. Nu ne dorim aşa ceva. Abordarea noastră este responsabilă, în limitele legii. Cred că lucrul ăsta e cel care contează, alături de transparenţă, onestitate şi bună credinţă în dialog”, a mai arătat Alexandru Rafila.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: