Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Hunedoara, că Planul naţional de combatere a cancerului ar putea deveni funcţional odată cu aprobarea, posibil în săptămâna viitoare, a unei ordonanţe de guvern prin care să fie puse în aplicare programele de sănătate.
El a explicat că întârzierea Planului a fost cauzată de nevoia de a-l face operaţional, precizând că în forma în care a fost aprobat de Parlament, acesta nu putea fi pus în practică.
„Întârzierea lui a fost din cauza nevoii de a-l face operaţional, pentru că în forma în care a fost adoptat de Parlamentul României nu puteam să punem în practică prevederile lui. Cred că lucrul cel mai important, şi pentru asta am lucrat, încât pacienţii din România să beneficieze de Planul Naţional de Combatere a Cancerului – fie că discutăm de diagnostic, inclusiv diagnosticul genetic, fie că discutăm de medicina personalizată – toate aceste lucruri vor deveni posibile după aprobarea ordonanţei guvernului, pe care sperăm să o realizăm săptămâna viitoare, lucru care permite punerea în aplicare a hotărârii de guvern cu programele de sănătate, inclusiv cu programul de oncologie. Şi o să vedeţi că există foarte multe oportunităţi noi pentru pacienţii din România”, a spus ministrul Sănătăţii, conform Agerpres.ro.
Alexandru Rafila a ţinut să precizeze că programul pentru bolnavii de cancer în România este funcţional şi că nu se pune problema ca pacienţii să nu aibă acces la servicii medicale, însă acum se doreşte îmbunătăţirea acestora.
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a arătat că „reconfigurarea” sistemului de asistenţă medicală oncologică este un proces care nu se poate realiza într-un timp scurt şi are nevoie de continuitate.
„Trebuie să înţelegem că reconfigurarea, reconstrucţia sistemului de asistenţă medicală oncologică în România este un proces. Acest proces nu se poate realiza nici într-o lună, nici în şase luni. Este un proces care trebuie să continue pe parcursul diverselor mandate ministeriale, să ţină cont de resursa umană existentă şi de nevoia de a califica resursa umană, să ţină cont de dotările care există şi de completarea acestor dotări”, a subliniat ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi ministrul Familiei, Natalia Intotero, au participat, vineri, la redeschiderea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal ‘Dr. Alexandru Simionescu’ din Hunedoara, clădirea fiind renovată şi modernizată în totalitate, pentru prima dată după anul 1968.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News