Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit, joi, în cadrul unei declarații de presă, despre principalele măsuri aflate în plan, printre care și vaccinarea.
Rata de vaccinare ar trebui să fie de 95%, în general, arată Rafila, care crede că părinții ar trebui să aibă încredere în medici și să-și vaccineze copiii. Însă aceasta nu va deveni obligatorie, dă asigurări ministrul.
„Noi am ajuns deja într-o situaţie îngrijorătoare. Importantă nu este cifra cât este trendul. Noi ne aflăm pe un trend descrescător, pentru că, dacă am fi la aceleaşi cifre dar cu un tren crescător, atunci perspectivele sunt să ajungem la o acoperire vaccinală bună. Dar fiind pe un trend descrescător, atunci perspectivele sunt să ajungem la o acoperire vaccinală foarte îngrijorătoare şi cred că toată lumea, presa, personalul medical şi mai ales părinţii ar trebui să ştie acest lucru, că un vaccin protejează şi poate şi salva o viaţă”, explică Rafila.
Rafila a vorbit și despre Educația pentru Sănătate ca disciplina curriculară, adaptată fiecărei vârste.
„Voi sta la masă cu ministra Educației, Ligia Deca. (…) Educația pentru Sănătate dezvoltă deprinderi sănătoase, care pot fi transmise și de către copii și adolescenți părinților lor. Nu costă mult (implementarea n.red.) și schimbă indicatorii pentru sănătate”, explică demnitarul.
Amenințarea rujeolei
„E posibil să avem mai multe cazuri de rujeolă, întotdeauna au fost periodic astfel de epidemii, au fost şi unele care s-au soldat cu decese, în urmă cu circa zece ani”, a declarat ministrul Sănătăţii, întrebat dacă există riscul izbucnirii unui focar de rujeolă.
Rafila a precizat că legislaţia actuală permite fără niciun fel de problemă izolarea copiilor care nu sunt vaccinaţi, pe perioada evoluţiei, într-o şcoală, a focarului, astfel încât să nu intre în contact cu copiii care sunt bolnavi.
„Vaccinarea oferă protecţiei împotriva îmbolnăvirii în marea majoritate a cazurilor, dar nu în toate cazurile. (..) Nu există o protecţie absolută, după administrarea unui vaccin, şi chiar dacă sunt vaccinaţi, mai pot apărea cazuri de îmbolnăvire. Dar, la marea majoritate nu apar cazuri”, a explicat ministrul Sănătăţii.
În ceea ce privește accesul la servicii în comune, Rafila a spus că este în lucru o analiză a tipurilor de servicii în spitalele mici. „Soluția nu este închiderea lor, ci acoperirea locurilor cu medici, unde pacienții să beneficieze de servicii de sănătate”, arată ministrul.
În ceea ce privește compensarea anumitor vaccinuri, ministrul Sănătății a făcut o serie de precizări.
Pentru persoanele cu boli cronice, vaccinul antigripal va fi compensat. Vaccinarea HPV (pentru fete și băieți cu vârsta până în 18 ani) este, de asemenea, compensat, iar pentru femeile cu vârsta peste 18 ani și până în 45 de ani, vaccinul va fi compensat parțial.
Autor
-
Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News