Skip to content
Sănătate

Rafila, vizita la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi: Am fost extraordinar de plăcut surprins de viteza cu care se poate realiza un pavilion cu mai mult de 200 de paturi

Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila s-a arătat plăcut surprins de viteza cu care a fost realizat un pavilion cu peste 200 de paturi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Pompei Samarian” din Călăraşi, investiţia fiind de 20 milioane euro făcută prin Compania Naţională de Investiţii.

„Am fost extraordinar de plăcut surprins de viteza cu care se poate realiza un pavilion cu mai mult de 200 de paturi aici de către CNI, un pavilion de peste 200 de paturi care costă, cu tot cu dotare, 20 milioane euro. Deci CNI demonstrează că în Călăraşi se pot face spitale în România şi cred că lucrul acesta trebuie să ne ducă la o reflecţie la modul în care se pot construi spitale în România. Acum avem şi PNRR. Problema pe care am discutat-o foarte mult aici la Călăraşi a fost legată de atragerea specialiştilor în sănătate, asistenţilor, medicilor, încât să putem să dezvoltăm la nivel naţional modele de bună practică. Avem două componente pe care trebuie să le avem în vedere la dezvoltarea serviciilor medicale prespitaliceşti. Sper să trecem cât mai rapid de această pandemie şi vom trece cu siguranţă, important e să tragem nişte concluzii şi să aplicăm ceea ce am făcut în pandemie”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri la Călăraşi.

Acesta a mai spus că suma de 11 lei pentru asigurarea zilnică a hranei unui pacient este mică şi acest lucru trebuie rezolvat.

„Un lucru extrem de important e cel legat de asigurarea condiţiilor pentru pacienţi, inclusiv sumele alocate pentru jrana pacienţillor. În opinia mea e că sunt mici sumele, 11 lei pentru un pacient pentru asigurarea hranei este puţin şi sper să găsim o soluţie îna cest sens”, a completat Rafila.

El a adăugat că pandemia este într-un trend descendent.

„În ceea ce priveşte pandemia, ne aflăm pe un trend descrescător. Spitalele au putut face faţă, pacienţii au beneficiat la timp de investigaţii şi din fericire acest trend se reflectă în numărul de cazuri la ATI şi sper să renunţăm cu rând la restricţii şi să revenim la o viaţă normală”, a conchis ministrul Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *