Skip to content
Politică

Raluca Prună, optimistă privind scandalul de la Ministerul Sănătății: Implicarea premierului, indiciu că…

Ministrul Justiției, Raluca Prună, consideră că implicarea premierului Dacian Cioloș în „administrarea a ceea ce s-a întâmplat grav în sănătate” reprezintă un indiciu că lucrurile nu vor fi lăsate așa.

Din punctul de vedere al Guvernului, pentru că eu pot vorbi ca membru al Executivului, cred că o determinare mai mare decât aceea că premierul este direct implicat, nu în anchetă, ci în administrarea a ceea ce s-a întâmplat grav, se pare, în acest domeniu al sănătății, este un indiciu foarte bun că lucrurile nu vor fi lăsate așa”, a declarat Raluca Prună, la ieșirea de la CSM, potrivit romaniatv.net.

Prună consideră că trebuie avută răbdare în ceea ce privește desfășurarea anchetei în cazul Hexi Pharma și a arătat că trebuie plecat de la premisa că se lucrează cu foarte mare responsabilitate.

„Ca jurist, ca cetățean spun că toți suntem nerăbdători, toți suntem de acord că o anchetă trebuie să se facă în timp, să acordăm timpul necesar unei anchete ca să fie o anchetă judicioasă. Aici nu ne jucăm. Este o chestiune de sănătate publică gravă și cred că, înainte de a aștepta ca în 72 de ore să pretindem că am terminat ancheta, să așteptăm — sunt termene de procedură, sunt probe de administrat”, a afirmat ministrul Justiției.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *