Skip to content
Societate

Raluca Turcan anunță că Ministerul Muncii va demara o campanie de evaluare a ajutoarelor sociale în toată țara

Facebook/Guvernul Romaniei

Ministerul Muncii pregăteşte evaluarea ajutoarelor sociale, ministrul Raluca Turcan precizând că vor fi identificaţi beneficiarii de ajutoare care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile şi vor fi găsite soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor care pot munci.

Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă”, anunţă ministrul, precizând că a discutat cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România, despre obiectivele acestei campanii şi despre modul de lucru.

" "

Conform lui Turcan, vor fi identificaţi, în primul rând, beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici.

Pentru această categorie de beneficiari, vom identifica măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate”, explică ministrul.

În al doilea rând, vor fi găsite soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci.

Ca un exemplu, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi. Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170 000 care primesc venit minim garantat, în România”, consideră ministrul Muncii.

Ea îşi exprimă aprecierea faţă de deschiderea şi interesul pe care le-au arătat autorităţile locale faţă de demersul Ministerului Muncii, care este calibrat în acord cu politicile europene în domeniu: sprijin integrat şi mai bine ţintit pentru categoriile vulnerabile, precum şi sprijinirea reinserţiei în cazul persoanele apte de muncă, informează news.ro.

Reamintesc, creşterea ocupării este un obiectiv de prim rang al tututor politicilor europene în domeniul social. Anchetele sociale sunt o obligaţie legală şi ele reprezintă o etapă importantă pentru o mai bună ţintire a efortului de asistenţă socială al statului român. Campania naţională de evaluare va fi eficientă doar în măsura în care va exista o colaborare strânsă cu reprezentanţii primăriilor pentru a pune la dispoziţie instituţiilor implicate informaţiile despre beneficiari şi pentru a facilita relaţia acestora cu potenţialii angajatori din comunitate”, subliniază Raluca Turcan.

 

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *