Skip to content
Societate

Raluca Turcan cere Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul energetic

Inquam Photos/Alexandra Pandrea

Ministrul Muncii Raluca Turcan solicită Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul energetic, respectiv măsurile pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului să accelereze demersurile pentru adoptarea a două proiecte de acte normative iniţiate de minister, ambele aflate în procedură de urgenţă: proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic şi proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, anunţă Ministerul Muncii.

Solicitarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, vizează urgentarea procedurilor pentru adoptarea, până la sfârşitul lunii octombrie, a Proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic (E 35/2021, Bp. 119/2021, L. 85/2021, Plx. 210/2021), aflat acum în comisiile permanente ale Camerei.

Intenţia noastră este ca legea privind protecţia consumatorului vulnerabil să se poată aplica începând de anul viitor, pentru că noua lege prevede atât creşterea numărului de beneficiari, cât şi a cuantumului sprijinului acordat”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Proiectul de lege vizează creşterea nivelurilor de venituri până la care se acordă dreptul – de la 800 lei la 810 lei pe persoană din familie, respectiv de la de la 1.082 lei la 1.445 lei pentru persoana singură. Cuantumul ajutorului se stabileşte prin compensare procentuală faţă de o valoare de referinţă, pentru toate sistemele de încălzire, faţă de cuantumurile nominale prevăzute anterior pentru gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi/lichizi. Documentul introduce suplimentul pentru energie în cuantum egal pentru toate gospodăriile, acordat pe tot parcursul anului, iar plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu lemne pentru beneficiarii ajutorului social se va prelua din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi nu va mai fi în sarcina directă a autorităţii administraţiei publice locale.

Prin adresa transmisă preşedintelui Senatului, Anca Dragu, ministrul Muncii solicită accelerarea procedurilor pentru adoptarea, până la sfârşitul lunii septembrie 2021, a Proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare (E. 77/2021, Bp. 259/2021, L. 229/2021), aflat acum în dezbaterea comisiilor permanente ale Senatului.

Proiectul de lege dă posibilitatea persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, de a opta între continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani şi încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu în sistemul public, informează news.ro.

Pentru realizarea justului echilibru între interesul general al populaţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, proiectul de lege stabileşte posibilitatea exprimării opţiunii între acordarea pensiei cu încetarea activităţii sau acceptarea suspendării plăţii pensiei pe durata continuării activităţii. Astfel, pensionarii din sistemul public au posibilitatea să primească fie pensia integrală, fie salariul lunar corespunzător funcţiei ocupate până la împlinirea vârstei de 70 ani în cazul în care optează pentru prelungirea activităţii în sistemul public”, explică Ministerul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *