Raluca Turcan, despre scandalul autenticităţii unor tablouri de la MNAR

Sursă foto: Raluca Turcan

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, susţine că a solicitat o prezentare „detaliată” a colecţiilor şi documentelor privind exponatelor Muzeului Naţional de Artă al României, după acuzaţiile apărute în spaţiul public conform cărora în expoziţia „Victor Brauner” ar fi fost expuse lucrări cu probleme de autenticitate. Totodată, Raluca Turcan a precizat că este „destul de reţinută” în privinţa acuzaţiilor.

„Ca ministru, am solicitat o prezentare detaliată a colecţiilor şi documentelor din spatele exponatelor. În acelaşi timp, Corpul de Control este un organism tehnic şi în niciun caz nu ar putea să se pronunţe despre calitatea unor exponate sau să le expertizeze profesional. Vă spun foarte franc punctul meu de vedere. Din nefericire, pentru iubitorii de cultură şi cei preocupaţi de aspectele de fond în privinţa calităţii exponatelor, acesta este, de fapt, un conflict între două persoane cu o istorie mai veche. Am ajuns în situaţia în care, dacă o cineva aruncă o piatră, sute de oameni să se chinuiască să demonstreze că nu a lovit pe nimeni. Aşadar, sunt destul de reţinută cu privire la temeinicia acestei acuzaţii”, a declarat, marţi, la Iaşi, ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Ea a spus că este îngrijorător că „un om de cultură ajunge în punctul de a ridica un semn de întrebare cu privire la una dintre cele mai credibile instituţii muzeale din România, dacă nu cea mai credibilă”.
„Vorbim de Muzeul Naţional de Artă al României. Aşadar, voi verifica cu specialişti dacă există vreo fărâmă de adevăr. Dacă nu, nu voi încuraja sub nicio formă un conflict personal care să se răsfrângă în spaţiul public”, a adăugat Turcan.
Ministrul Turcan a afirmat că va analiza toate documentele de provenienţă a exponatelor respective.
În contextul controversei legată de autenticitatea unor opere de Victor Brauner din expoziţia dedicată artistului la Muzeul Naţional de Artă al României, istoricul de artă Adrian Buga a recomandat, într-un text publicat pe Facebook, ca MNAR ”să facă urgent o contraexpertiză realizată de experţi internaţionali în opera lui Brauner, care să confirme sau să infirme acuzele legate de problemele de autenticitate ale operelor din colecţiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase”.
Luni, expertul Pavel Şuşară a adus acuzaţii grave Muzeului Naţional de Artă al României, afirmând că în expoziţia ”Victor Brauner. Între oniric şi ocult” sunt incluse lucrări false. Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, pe care Pavel Şuşară o conduce, a sesizat Ministerul Culturii.
Directorul general al MNAR, Călin Stegerean, a precizat că lucrările din expoziţie provin din colecţii ale muzeelor din România şi din Franţa.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: