Skip to content
Educație

Raluca Turcan: Din perspectiva distribuției tabletelor achiziționate din banii alocați de la Guvern, am putea spune că Bucureștiul este asigurat

Facebook/Guvernul Romaniei

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni seara că, în contextul noilor restricţii impuse din cauza pandemiei de COVID-19, tabletele au ajuns la elevii din familii defavorizate din București, dar și materialele necesare pentru cadrele didactice.

Am discutat cu doamna ministru și mi-a spus că inclusiv în privința distribuției tabletelor au fost niște carențe de acțiune și în momentul de față am putea spune că acele tablete achiziționate pentru copiii din familii defavorizate au fost distribuite acestora și aproximativ 8.057 de copii din familii defavorizate au primit tabletele care au fost solicitate prin semnătură de către directorii de școli și inspectoratele școlare.

Din perspectiva distribuției tabletelor achiziționate din banii alocați de la Guvern, am putea spune că Bucureștiul este asigurat. Evident că mai există lispuri pentru că nu poți să schimbi într-un an, ceea ce s-a întâmplat timp de 30 de ani și aici aș ăutea spune că s-au făcut progreze importante, care însă nu duc la perfecțiune”, a precizat Raluca Turcan, pentru B1 TV.

Dincolo de acest demers, de achiziționare de tablete pentru copiii din familiile defavorizate, am pus la dispoziție 175 de milioane de euro pentru achiziționarea tabletelor, măștilor și dezinfectanților, am distribit măști de protecție familiilor defavorizate tot pe anchetele sociale derulate. Mai mult decât atât, am pus și bani prin care să se poată efectua achiziții la nivel de școli, pentru lucruri care sunt necesare ca să nu uităm și de dotarea școlilor cu echipamente pentru predarea online. S-au făcut progrese și în privința pregătirii profesorilor pentru predarea online pentru că și aceasta este o provocare pentru profesorii din România”, a adăugat vicepremierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *