Skip to content
Politică

Raluca Turcan: Îi solicit lui Liviu Dragnea să nu se mai ascundă în spatele unor foşti deţinuţi politici

qmagazine.ro

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a scris, vineri, pe Facebook, după ce PSD a trimis doi foşti deţinuţi politici la consultările de la Cotroceni, că este un ”spectacol grotesc” şi i-a cerut lui Liviu Dragnea să nu se ascundă în spatele acestor oameni pentru care nu a făcut nimic. ”Nu are niciun drept să se folosească de suferinţa acestor oameni”, a scris Turcan, care susţine că liderul PSD, dacă are curaj, ar trebui să se prezinte în faţa judecătorilor şi să se apere bărbăteşte, scrie news.ro.

Spectacol grotesc din partea PSD la Cotroceni! Îi solicit lui Liviu Dragnea să nu se mai ascundă în spatele unor foşti deţinuţi politici. Nu a făcut nimic pentru ei. Nu are niciun drept să se folosească de suferinţa acestor oameni. Ei nu au fost deţinuţi pentru că au fost infractori, ci pentru că au luptat pentru libertate şi dreptate într-un regim criminal şi ilegitim”, a scris, vineri, Turcan pe Facebook.

Prim-vicepreşedintele liberal susţine că, Liviu Dragnea, dacă are curaj, ”ar trebui să se prezinte în faţa judecătorilor şi să se apere bărbăteşte”.

Se tot ascunde ba după fusta Vioricăi Dăncilă, ba după biroul lui Florin Iordache, ba în spatele unor uşi bine închise în care se tot scriu proiecte de OUG-uri pe justiţie”, a mai scris Turcan.

PSD a trimis, vineri la consultările de la Cotroceni o delegaţie formată din Eugen Nicolicea – vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Marin Iancu – fost deţinut politic şi Ioan Muntean fost deţinut politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *