Ministrul Culturii, Raluca Turcan a răspuns astăzi cu un comentariu acid după ce liderii PSD au exprimat apreciere față de Ilie Bolojan, actualul președinte al Consiliului Județean Bihor, considerându-l un posibil premier excelent. Turcan susține că PSD nu are credibilitatea necesară pentru a-l admira pe Bolojan, având în vedere performanțele modeste ale administrațiilor lor comparativ cu realizările administrației liberale.
„Mulți sunt de-a dreptul mirați de faptul că premierul Ciolacu si PSD îl admiră pe Ilie Bolojan și îl consideră un potențial premier excelent. Cred însă că mirarea provine din faptul că rezultatele PSD în administrația publică locală sunt la ani-lumină depărtare de realizările lui Ilie Bolojan la Bihor, ale administrațiilor liberale, în general.
Datele vorbesc de la sine:În Sibiu doar în ultimii 4 ani au fost complet reabilitate și modernizate din fonduri nerambursabile 125 km de drumuri județene.A fost reabilitat și dotat în integralitate spitalul TBC și peste 90% din Spitalul de Urgență Sibiu.S-a extins și modernizat Aeroportul Internațional Sibiu.Au fost dotate cu mobilier, echipamente IT și material didactic 25 de școli.Au fost achiziționate 69 de microbuze electrice – pentru a menționa doar câteva realizări.La acestea se adaugă faptul că Sibiul ocupă locul 5 în România la investiții străine directe în perioada 2013-2022, cu 1.396 miliarde de euro. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de aproape 3 ori, ajungând pe locul 6 la nivel național, iar numărul firmelor active a fost în 2022 cu 50% mai mare decât în 2005. În 2022, rețeaua de canalizare din județ avea o lungime de aproape patru ori mai mare față de anul 2000, măsurând 1.455,6 km.În ceea ce privește județul Bihor, și aici investițiile sunt prioritizate în fața cheltuielilor. Așa cum trebuie să facă o administrație cu adevărat eficientă, liberală și corectă cu banii oamenilor. În 2023, investițiile au reprezentat 77% din bugetul total, adică 1,13 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile de funcționare au fost reduse la un sfert. În 2023, au fost investite 858 milioane de lei doar din fonduri europene și 41 de milioane de lei au fost atrase din fonduri guvernamentale.
Marca administrațiilor PSD este însă foarte diferită de cea a administrațiilor liberale. PSD se remarcă prin investiții făcute greu, cu întârzieri mari sau neîncepute, cheltuieli exacerbate, cu mâna întinsă la bugetul de stat, incapabili să atragă fonduri europene substanțiale.De aceea, PSD este complet lipsit de credibilitate când afirmă că îl admiră pe Ilie Bolojan. Mai degrabă e doar o încercare de a se lipi de succesul administrațiilor locale PNL”, a scris Raluca Turcan pe facebook.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News