Raluca Turcan a efectuat o vizită în R. Moldova, iar în cadrul discursului, ea a subliniat importanța limbii române și a valorilor culturale comune pentru România și țara vecină. De asemenea, a omagiat moștenirea poetului Mihai Eminescu și a evidențiat rezistența identității comune în fața provocărilor istorice. Turcan a reafirmat angajamentul de a promova și păstra limba și valorile culturale europene în ambele țări.
„Este o onoare şi o bucurie imensă să mă aflu la Universitatea de Stat din Moldova în această zi deosebită, ziua limbii române în România şi Republica Moldova, cu atât mai mult cu cât anul acesta a fost reafirmată ca limbă oficială în Republica Moldova. Această zi ne oferă ocazia să arătăm lumii aprecierea noastră pentru oamenii care au contribuit direct, cu sacrificii, cu determinare şi profesionalism la promovarea bogăţiei culturale comune. Am depus, împreună cu delegaţia Romaniei şi omologii noştri, un omagiu moştenirii marelui poet Mihai Eminescu, ale cărui versuri ne răsună în inimă la unison”, afirmă Turcan.
Ea subliniază că identitatea comună a rezistat vremurilor dificile, indiferent de provocările istorice, indiferent de greutăţile pe care le-a traversat poporul român, graţie oamenilor curajoşi si demni care s-au dedicat trup şi suflet păstrării limbii române şi promovării valorilor culturale europene.
„”Limba română este patria mea”, spunea marele poet Nichita Stănescu. Limba română, pe care o sărbătorim astăzi pe ambele maluri ale Prutului, ne oferă ocazia să arătăm lumii aprecierea noastră pentru oamenii care au contribuit direct, cu sacrificii, cu determinare şi profesionalism la promovarea bogăţiei culturale comune. Împreună, mulţumim astăzi celor care s-au luptat şi au reuşit să promoveze aceste valori şi promitem să rămânem cu toţii la fel de determinaţi şi dedicaţi valorilor noastre culturale şi limbii române”, a conchis ministrul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News