Ramadanul începe luni în mai multe ţări musulmane, cu războiul din Gaza în atenţia tuturor

Arabia Saudita Jeddah
Sursa foto: Pixabay

Ramadanul începe luni în Arabia Saudită, în teritoriile palestiniene şi în mai multe ţări musulmane, liderul Arabiei Saudite făcând apel la comunitatea internaţională să pună capăt „crimelor odioase” comise în Gaza, care umbresc luna de post musulman în acest an, relatează AFP.

Curtea Supremă saudită a anunţat că „luni, 11 martie 2024” va marca „începutul lunii binecuvântate a Ramadanului pentru acest an”, potrivit SPA, agenţia oficială de presă a Arabiei Saudite, unde se află cele mai sfinte locuri ale islamului. În calitate de custode a două dintre locurile sfinte ale islamului, regele Salman al Arabiei Saudite a cerut comunităţii internaţionale „să îşi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor crime odioase şi pentru a asigura crearea unor coridoare umanitare şi de ajutor sigure” către Fâşia Gaza.

Bombardamente intense au lovit din nou duminică teritoriul, unde războiul dintre Israel şi Hamas durează de mai bine de cinci luni. Muftiul de la Ierusalim, Mohammed Hussein, a anunţat, de asemenea, luni, începerea lunii de post musulman în teritoriile palestiniene, potrivit agenţiei palestiniene Wafa. Ramadanul va începe luni şi în Egipt, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Bahrain, Tunisia şi Algeria. Această lună sfântă, unul dintre cei cinci piloni ai islamului, va începe în aceeaşi zi în Franţa, ţara cu cea mai mare comunitate musulmană din Europa, a anunţat Marea Moschee din Paris, exprimându-şi speranţa pentru „o încetare imediată a focului” în Fâşia Gaza.

La rândul său, Iranul a stabilit ziua de marţi ca dată de începere, după ce „Estehlal”, biroul său de observare a lunii, a declarat că nu a fost posibil să observe „semiluna Ramadanului”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: