Rampa pentru persoanele cu dizabilități de la Spitalul Județean din Craiova, stricată

Sursa foto: freepik
Sursa foto: Freepik

Situație scandaloasă la cel mai mare spital din Oltenia. Pacienții cu dizabilități, fracturi sau prea bătrâni sunt cărați pe brațe de rude sau de oameni săritori.

Din noiembrie anul trecut, rampa de acces pentru persoane cu dizabilități de la Spitalul Județean de Urgență Craiova s-a stricat. Tot de atunci, responsabilii caută soluții. Pentru că piesa defectă nu se mai fabrică, acum trebuie reparată. Până atunci, conducerea spitalului a pus agenții de pază să ajute pacienții care nu pot urca scările.

Scene au fost filmate în noiembrie anul trecut la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Susținut de doi bărbați, un bolnav abia urca scările de la intrare. După mai bine de două luni, situația nu s-a schimbat.

Pacient:„Sincolo pe bara aia pot să mă duc?”

Paznic: „Da, de lângă perete”.

Un soț și soție, ambii de 90 de ani, trebuie să urce treptele ca să ajungă la cabinet pentru o consultație. Un adevărat chin.

Reporter: „În mod normal ar fi trebuit să folosiți rampa pentru persoanele cu dizabilități, dar nu funcționează”.

Pacient: „Nu știu, acum am venit, urc greu, ce să fac?! Calc într-un picior”.

Pacient: „Lăsăți-mă că mă țin”.

Rudă: „Mulțumim frumos”.

Pacient: „Este normal să se întâmple treaba asta? Nu e normal, dar ce să facem?! Asta e.”

Ca să poată lua liftul, pacienții trebuie să urce aproximativ 40 de trepte în total. La intrarea în spital, apoi de la parter la primul etaj. Bolnavii se opresc de mai multe ori să își tragă sufletul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: