Rampă spre Ucraina pentru TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții

Sursa foto: Facebook

TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, cumpără cu 1,8 milioane de euro producătorul de țevi Palplast din Republica Moldova, a anunțat compania într-un comunicat de presă.

Achiziția Palplast întărește prezența grupului TeraPlast (BVB: TRP) pe piața din Republica Moldova și va constitui și o rampă spre Ucraina. Valoarea achiziției este de 1,8 milioane de euro, din care 1 milion de euro ca aport al TeraPlast S.A. la capitalul Palplast Moldova și 800.000 de euro se vor plăti către acționarul existent.

Astfel, structura acționariatului va fi compusă din TeraPlast, cu o participație de 51% și Fribourg Capital, acționarul actual, cu 49%.

Palplast din Călărași, Republica Moldova, are două linii de producție pentru țevi din polietilenă de înaltă densitate, destinate rețelelor de alimentare cu apă și gaz. Cifra e afaceri realizată de companie anul trecut a fost de două milioane de euro.

„Extinderea geografică și creșterea prin fuziuni și achiziții sunt obiective strategice ale Grupului TeraPlast. Intrarea cu o unitate de producție în Republica Moldova reprezintă un alt pas în implementarea acestei strategii. Piața are un potențial imens, iar statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană deschide porțile fondurilor de pre-aderare. Este mult de lucru într-o țară în care populația rurală are o rată de acces de 4% la rețele de canalizare. Fondurile care urmează să vină constituie garanția unui business solid pentru anii următori”, spune Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: