Spargerea pragului psihologic de 5 lei pentru un euro a fost influențată de neîncrederea investitorilor, respectiv de temerile lor că România nu va lua măsurile necesare pentru a contrabalansa explozia deficitului bugetar, potrivit unui raport BNR.
Leul s-a repoziționat pe un palier mai ridicat încă din debutul lunii aprilie, ca urmare a volatilității internaționale amplificate de tensiunile comerciale globale și de temerile privind adâncirea deficitului bugetar și a celui de cont curent, precizează oficialii BNR în raportul trimestrial asupra inflației (pentru trimestrul doi al acestui an – aprilie-iunie), publicat și prezentat recent de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„În prima decadă a lunii mai, contextul electoral și tensiunile politice interne au accentuat incertitudinile pe piața valutară, generând ieșiri semnificative de capital”, explică banca centrală momentul în care cursul a trecut de pragul psihologic de 5 lei pentru un euro.
Guvernatorul BNR a declarat, de altfel, la scurt timp după acele vârfuri, că leul ar fi fost „imposibil de apărat” și că România „s-a jucat cu focul”.
„Prioritatea o reprezintă restabilirea încrederii pieţelor de capital. Ea a fost zguduită, nu tulburată. Aici ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Dacă cineva vorbeşte de naţionalizare, doar piaţa de capital ce poate să facă? Să se ducă şi să zică „Am venit să-mi tai capul!”. Bineînţeles că pleacă. Şi au fost ieşiri mari de capital. Restabilirea încrederii este esenţială în condiţiile de pace socială, că nu poţi să o faci numai pe declaraţii”, a declarat guvernatorul băncii centrale în luna mai.
În zilele imediat următoare primului tur al alegerilor prezidențiale, cursul leu/euro a crescut abrupt, depășind pragul de 5 lei, și s-a menținut la noile valori până după finalizarea procesului electoral, când a început să scadă treptat, dar fluctuant, în paralel cu ameliorarea sentimentului pe piețele financiare internaționale. În iunie, detensionarea politică internă și progresele în formarea noii coaliții guvernamentale au favorizat o ușoară depreciere a leului, însă evoluțiile globale, precum intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu, au determinat revenirea cursului aproape de nivelurile de la sfârșitul lunii mai, după cum se precizează în raportul băncii centrale.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News