Raport CSM: Câte dosare de fond au fost soluționate de instanțele judecătorești din România anul trecut

Sursa foto: Consiliul Superior al Magistraturii

Peste 2,1 milioane de dosare în stadiu procesual fond au fost soluționate de instanțele judecătorești din România anul trecut, a informat, joi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit unui comunicat al CSM transmis AGERPRES, în anul 2024, instanțele judecătorești din România au soluționat în total 2.165.476 de dosare în stadiu procesual fond, respectiv: judecătorii – 1.900.169 de dosare, tribunale – 242.589 de dosare, curți de apel – 19.187 de dosare, Înalta Curte de Casație și Justiție – 3.585 de dosare.

Cel mai mic termen mediu de redactare a hotărârii judecătorești a fost la judecătorii în materie penală, stadiul procesual fond, respectiv 10,5 zile, menționează Consiliul.

‘Acest volum de activitate a fost gestionat în condițiile unui deficit de judecători de aproximativ 17% la finalul anului 2024 – începutul anului 2025. În contextul în care Raportul privind Statul de Drept emis în anul 2024 a evidențiat creșterea volumului de activitate a instanțelor în comparație cu datele din Raportul precedent, în condițiile unui deficit semnificativ al resurselor umane la începutul perioadei de evaluare, Consiliul a felicitat public corpul magistraților încă din cursul lunii iulie 2024’, precizează CSM.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: