Raport CSM: Durata medie de soluţionare în instanţe a dosarelor a fost, în 2023, de 3,6 luni în materie penală

Consiliul Superior al Magistraturii
Sursa foto: Membricsm.ro

Durata medie de soluţionare a dosarelor în instanţele de judecată a fost, în anul 2023, de 3,6 luni în cazul dosarelor penale şi 5,1 luni pentru dosarele aferente materiilor non-penale, arată Raportul realizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privind starea justiţiei în anul 2023. La finalul anului, pe rolurile instanţelor se aflau peste 125.000 de dosare mai vechi de un an.

”În anul 2023, durata medie de soluţionare a fost de 3,6 luni în materie penală şi 5,1 luni în materiile non-penale”, se arată în Raportul privind starea justiţiei în anul 2023, publicat de CSM.

Potrivit instituţiei, durata medie de soluţionare reprezintă timpul mediu scurs între data înregistrării dosarului şi data închiderii documentului final.

În cazul Curţilor de Apel, durata medie de soluţionare a fost de 2,8 luni în cazul dosarelor penale şi 7,1 luni pentru cauzele non-penale. La Tribunale, cauzele penale au fost soluţionate, în medie într-o perioadă de 2,1 luni, iar cele non-penale în 8,5 luni. În cazul judecătoriilor, durata de soluţionare a dosarelor în materie penală a fost de 4,2 luni iar în materie non-penală de 4,1 luni.

În ceea ce priveşte redactările peste termenul legal – procentul instanţei respective de redactare peste termen a dosarelor finalizate cu document de tip final ”Hotărâre” şi ”Încheiere finală de dezinvestire” –  în anul 2023, dintr-un total de 1.289.327 de documente monitorizate, un număr de 256.625 au fost redactate peste termenul legal de 30 de zile, respectiv 19,9%. Cele mai multe redactări peste termenul legal s-au constatat în cazul Curţilor de Apel (23% din numărul total de dosare), care înregistrează, de altfel, şi cea mai mare medie a numărului zilelor de depăşire a termenului de redactare (102 zile).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: