Skip to content
Politică

RAPORT Nicușor Dan, repetent la capitolul transparență: Testul bugetului, picat de primarul Capitalei

Inquam Photos / George Călin

O analiză a primelor șase luni de mandat de primar general al lui Nicușor Dan realizată de ActiveWatch și Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) arată că există în continuare o mare lipsă de transparență a municipalității în comunicarea cu cetățenii. Organizațiile neguvernamentale spun că Dan urmează aceleași practici ca vechea administrație, iar dovadă stă modul în care a fost adoptat bugetul: fără discuții cu cetățenii și cu modificări majore aduse prin amendamente citite în ședința de Consiliul General, imposibil de urmărit.

Pe scurt, raportul arată că:

– doar 6 din 73 de proiecte de hotărâre cu caracter normativ au fost puse în dezbatere publică;

– doar 23 din 466 dispoziții de primar sunt publice pe site-ul primăriei;

– nu există calendar, ordine de zi sau procese verbale publicate pentru ședințele comisiilor de specialitate din CGMB;

– primarul Nicușor Dan nu primește cetățenii în audiență;

– proiectul de buget a fost publicat în format editabil, o îmbunătățire;

– proiectele de hotărâre care intră în dezbaterea consilierilor generali în ședințe pe ordinea de zi suplimentară sunt și ele publicate pe site-ul primăriei.

Fără dezbatere publică

ActiveWatch și CeRe au monitorizat activitatea CGMB și a primarului Nicușor Dan în ceea ce privește transparența și comunicarea cu cetățenii, în primele șase luni de mandat, în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021.

ONG-urile sunt de părere că primăria încă are probleme cu lipsa de transparență și de comunicare cu cetățenii, un lucru moștenit de la vechea administrație condusă de Gabriela Firea.

Ele au numit „un grav derapaj de la normele de bună practică” nepublicarea în dezbatere publică a proiectelor de hotărâre care ar trebui puse în dezbatere.

Asta, în condițiile în care doar șase proiecte din totalul de 73 care sunt acte normative (adică impun reglementări generale) au fost supuse dezbaterii publice, așa cum cere legea. Nici cele 466 de dispoziții date de primarul general nu sunt toate publice, ci doar 23 dintre ele.

Eșecul bugetului

Un test important al transparenței pe care l-a avut de trecut noul primar a fost realizarea bugetului Capitalei. Un test pe care l-a trecut doar parțial, crede Zamfirescu. Proiectul de buget a fost pus în dezbatere publică pe site-ul primăriei, iar cetățenii au putut trimite sugestii. Însă nu a fost niciodată organizată o dezbatere la care bucureștenii să ia cuvântul.

Dincolo de rigorile legii, o autoritate publică de bună credință și dispusă la dialog și, deci, implicată în procesul de a face din cetățeni parteneri ai guvernării, trebuie să explice bugetul local, un document profund tehnic și greoi pentru publicul general, trebuie să asculte nevoile comunității locale și, acolo unde e posibil, să le acomodeze în bugetul comunității.

Totodată, din cauza disputei pe care Nicușor Dan a avut-o cu USR-PLUS, pe tema banilor de la primărie, bugetul a fost definitivat într-o altă formă decât cea publicată inițial pe site-ul primăriei. Iar în ședința în care a fost aprobat proiectul de buget, edilul a făcut același lucru pe care îl făcea Gabriela Firea în mandatul său: a citit pagini întregi de amendamente, modificări imposibil de urmărit și pe care bucureștenii le-au putut vedea abia după adoptare.

Raportul integral AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *