Examinatorii au încheiat raportul psihologic al Loredanei, fata de 18 ani care și-a ucis cea mai bună prietenă, pe Alina (de aceeași vârstă), pe care apoi a abandonat-o într-un parc din Mangalia. Specialiștii spun că rar au văzut un caz atât de tulburător.
În urmă cu câteva zile, fetele s-au certat în camera de hotel, iar Loredana a luat un cuțit și a înjunghiat-o pe Alina în zona cervicală, apoi a așteptat să moară și a băgat-o într-un troler. A comandat un taxi și a dus geamantanul într-un parc din Mangalia, unde a scos cadavrul și l-a abandonat sub o bancă.
S-a întors apoi la hotel liniștită și a curățat tot sângele de pe pat și de pe jos și chiar a plecat la muncă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De acolo a și fost ridicată de oamenii legii, iar acum se află în arestul poliției. Cele două prietene lucrau la un hotel din Saturn, notează gandul.ro.
Ulterior, principala suspectă în acest caz fost examinată și de un psiholog, care a fost atât de șocat de discuția cu tânăra de 18 ani, încât a cerut o expertiză psihiatrică la București.
„Nu există urme de regret, le mimează în speranța că va obține o pedeapsă mai mică. A povestit că după ce a înjunghiat-o pe fată i-a ținut acesteia mâna la gură ca să nu se mai audă cum horcăie. Psihologul a întrebat în ce poziție se afla ea, ce facea atunci, la ce s-a uitat în acele 30 de minute. A răspuns foarte calm: mă uitam în ochii Alinei. Da, s-a uitat cum se scurge viața din prietena ei, cum își dă duhul. Ba chiar a spus că i s-a părut puțin timp, dar când s-a uitat la ceas a văzut că trecuseră 30 de minute”, au dezvăluit surse din anchetă, pentru Cancan.
La cererea psihologului, Loredana va fi adusă la București pentru un consult psihiatric amănunțit.
„Fata pare a avea profil de psihopat. În niciun caz nu a fost un moment de nebunie. Nu a avut în niciun moment intenția să-și salveze prietena, ci i-a pus mâna la gură ca să o asfixieze. Este un caz de sadism, numai criminalii în serie își privesc victimele până își dau ultima suflare. Apoi a trântit-o pe jos, fix cum era fata îmbrăcată, într-un maiou si lenjerie intimă. A lăsat-o pe jos într-o baie de sânge și a căutat un geamantan. A mărturisit că s-a chinuit mult timp să-și bage prietena acolo, fiind nevoită să facă o mulțime de manevre, fără să-i pese că-i rupe Alinei oase, ori că a dat-o cu fața de gresie. Deși spune că regretă, nu există nici măcar un gest în această crimă, care să arate un strop de omenie. Pentru că este femeie, iar Alina era îmbrăcată extrem de sumar, Loredana ar fi trebuit să o acopere pe fată cu o pătură, dacă ar fi simțit un strop de empatie. Nu, ea parcă a vrut să o facă de râs pe prietena ei chiar și după moarte și să o expună într-o manieră rușinoasă”, au mai precizat aceleași surse.
Pe 10 august, Alina, tânăra ucisă de cea mai bună prietenă, a fost condusă pe ultimul drum de către sute de persoane, fiind înmormântată în rochie albă de mireasă, în localitatea sa natală. Iubitul ei, Sergiu, a leșinat atunci când a văzut-o pe fată în sicriul alb.
Loredana a fost vizitată deja în închisoare de mama sa, căreia i-a mărturisit că regretă fapta comisă. După crima fiicei sale, femeia a fost amenințată și jignită, pe rețelele de socializare: „Pușcăria o să te mănânce!”.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News