Raport USDA: Porumbul încheie săptămâna, în scădere, cu 1%

Cel mai recent raport USDA (Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii) arată că există o presiune care duce la scăderea, în piață, a prețurilor cerealelor, în timp ce prețurile boabelor de soia cresc în fața cererii dinamice din China.

Prețurile cerealelor și-au continuat mișcarea descendentă, vineri seară, la Chicago. Cel mai recent raport USDA a cântărit foarte mult in prețul porumbului din cauza recoltei americană care a crescut cu peste 4 Mt. Recolta de porumb este înregistrată ca fiind un nou record istoric, de 387 Mt.

In schimb, contractele futures pe grâu CBOT (Chicago Board of Trade) au scăzut după ce Departamentul Agriculturii al SUA (USDA) a impulsionat estimările privind stocurile finale atât interne, cât și cele globale. Prețurile grâului Matif (Marché à Terme International de France) au scăzut si ele vineri, pentru a doua zi consecutiv, deoarece comercianții au continuat să digere neașteptatele date ale raportului Wasde (World Agricultural Supply and Demand Estimates).

Producția rusă de grâu a crescut cu 5 Mt

Nu doar producția americana ci si producția rusă de grâu a crescut cu 5 Mt. Rusia caută să-și mențină cota sezonieră de export de cereale la un nivel ridicat, după o nouă recoltă excepțională de grâu.

Cerere puternică de soia in China

In ceea ce privește complexul de soia, a început si acesta să crească, determinat de cererea încă puternică din China. CASDE arată că recolta de soia din China pentru sezonul 2023/24 va fi ușor mai mică după ce seceta a afectat recoltele în zona cheie de cultură din nord-est

Condițiile de semănat din Brazilia rămân în centrul atenției traderilor de cereale din cauza condițiilor meteorologice care nu sunt favorabile desfășurării lucrărilor, iar în Argentina, primele plantări de porumb și soia sunt amânate, potrivit Bursei Mercantile din Buenos Aires.

Preturile cerealelor la Chicago

La închiderea sesiunii la Bursa cerealelor de la Chicago, grâul SRW cu scadență în decembrie 2023, a pierdut 4,75 c$/bushel, vânzându-se chiar si cu 5,76 dolari/bu. Contractele futures pe porumb din decembrie 2023 au scăzut cu 4,0 $/bu fiind vândut cu 4,64 USD/buc.

Boabele de soia pentru livrarea în ianuarie 2024 au câștigat 5,0 c$/buc, ajungând la 13,48 USD/buc.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: