Skip to content
Politică

Rareș Bogdan: Astăzi vom vedea dacă țara aceasta mai are vreo șansă să își revină! EXCLUSIV

http://inquamphotos.com

Vineri, 10 august, are loc protestul diasporei împotriva Guvernului Dăncilă. Se cere demisia Executivului pe fondul modului în care au guvernat. Motivele principale sunt legile justiției și Codurile Penale, gafele Vioricăi Dăncilă cât și faptul că Dragnea, condamnat la închisoare, se află încă la șefia Camerei Deputaților. Începerea mitingului este programată la ora 17:00.

Cititi și: UPDATE Imagini din Piața Victoriei: protestatarii scandează „Demisia” şi „Penalii” FOTO

În acest context, redacția PSnews.ro l-a contactat vineri pe jurnalistul Rareș Bogdan pentru a comenta evenimentele din Piața Victoriei și pentru a ne spune la ce anume să ne așteptăm odată cu începerea manifestațiilor.

Ne așteptăm la foarte multă lume și la non-violență clară, la nimic din ceea ce au sperat sau propovăduit propagandiștii televiziunilor roșii și ai PSD. Oamenii veniți în Piața Victoriei, veniți la București, nu au venit pentru a se deda la acte de violență. Din contră, au venit să demonstreze România civilizată este o parte în țară, o parte în afară, iar celor de afară le pasă de ceea ce se întâmplă cu această țară,” a declarat Rareș Bogdan, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Întrebat dacă se așteaptă ca românii de acasă să se solidarizeze cu cei veniți de peste hotare și să li se alăture în acest protest, jurnalistul ne-a spus că așa ar fi normal să se întâmple, ”din respect pentru oamenii care vin de la mii de kilometri”.

În mod normal, așa ar trebui să se întâmple din respect pentru cei veniți de la mii de kilometri. Sunt oameni care au plecat încă de luni din Marea Britanie, Irlanda, din țările nordice, mulți veniți cu avioane din Canada, SUA, foarte mulți din Italia. Dacă într-adevăr la pasă de România și nu vor ca acestă țară să pară dominată, cotropită exclusiv de dl. Dragnea și cei din jurul domniei sale, atunci vor veni pentru a trage un semnal de alarmă. Dacă acceptă acest lucru și doresc să trăiască într-o țară unde clientela de partid și de stat să primească toate contractele din bugetul public, unde copiii lor să primească locuri de muncă foarte bine remunerate, la Banca Națională, în Consilii de Administrație, în ministere, consulate, ambasade, atunci sigur că asta este România pe care și-o doresc – o Românie unde partidul poate face absolut orice, iar românii vor accepta.

Astăzi vom vedea dacă țara aceasta mai are vreo șansă să își revină sau este pur și simplu condamnată să fie condusă de hoți, de ticăloși, de infractori și de oameni care, din păcate, nu prea au fost la școală. Sau dacă au fost, au fost doar să-și petreacă timpul, nu pentru a învăța ceva. Niciodată în istoria României nu am avut oameni atât de lipsiți de cultură, atât de lipsiți de educație, în funcții importante. Dacă vă uitați la ministere și vă uitați la dl. Șova de la Transporturi, dacă vă uitați la dl. de la Economie, Andrușcă, dacă vă uitați la o mulțime de miniștri, de secretari de stat, la primul ministru al României, la vicepremierul României, Paul Stănescu, veți realiza că mai jos de atât nu cred că se poate. Dacă romanii nu reacționează, înseamnă că asta își doresc, că sunt încântați cu viața lor, că sunt fericiți, că sunt fericiți cu promisiunile creșterii pensiilor din 2021, așa cum a anunțat astăzi Olguța Vasilescu, și nu cred că merită mai mult de atât. Înseamnă că noi suntem greșiți și România este exact așa cum ne prezintă seară de seară PSD, prin cele două vuvuzele media, TVR1, la fel ca-n 90 și Antena3,” a încheiat Rareș Bogdan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *