Rareş Bogdan despre varianta ca Gorghiu să candideze la CJ Argeş: Ne interesează performanţa

Gorghiu
Sursa foto: facebook

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a vorbit, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Piteşti, despre varianta ca Alina Gorghiu să candideze la Consiliul Judeţean Argeş.

El a declarat că se va stabili totul în funcţie de situaţie. “Pe noi ne interesează performanţa”, a adăugat Bogdan, menţionând că partidul vrea să crească scorul electoral.

“A fost o propunere luată în BPN, dar când a fost transcrisă in hotărârea către filiale, a fost trecută aceasta explicație, în funcție de situație. În funcție de situație că acolo unde avem deja președinți în funcție acolo nu atinge nimeni nimic. Aceștia rămân pe poziții, fie ocupăm ambele poziții, fie una, acolo rămân pe poziție cei care sunt în funcție. Organizația poate să meargă pe mâna oricui, dar eu cred că avem deja un prefect foarte bun cu un proiect pentru Argeș. Această hotărâre a noastră trebuie să fie înţeleasă ca atare și trebuie ținut cont de această condiţie, în funcție de situație. Pe noi ne interesează performanța, să obţinem maximul pentru fiecare filială. Nu înseamnă că mergem până la surd cu această hotărâre. Este o încercare de a mobiliza anumiți președinți de filială pentru a se implica în luptă și pentru a ridica scorul filialei. Noi vrem să creştem scorul electoral şi să facem performanță, pentru că vem o administraţie liberală foarte bună”, a spus Rareş Bogdan.

“În momentul de faţă România arată o dezvoltare foarte mare între regiuni. Mă doare să văd că în România sunt două regiuni care sunt în top 10 a regiunilor dezvoltate în Europa și alte doua zone în top 10 cele mai sărace zone ale Europei”, a mai afirmat el.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL