Skip to content
Politică

Rareș Bogdan, dezlănțuit după declarația lui Kovesi: Tudorel Toader va alege să își dea demisia! EXCLUSIV

reportervirtual.ro

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, miercuri seara, într-o conferință de presă organizată la sediul instituției, a venit cu noi explicații referitoare la scandalul care a luat amploare în ultimele zile.

CITIȚI ȘI UPDATE Kovesi, PRIMELE declarații despre situația din Ploiești: Nu am niciun motiv să îmi dau demisia!

În acest context, contactat joi de redacția de știri PSNEWS.RO, jurnalistul Rareș Bogdan declarat că ”faptul că doamna Kovesi, ieri, a decis să facă declarații iar a poi a răspuns cu răbdare la toate întrebările, unele dintre ele de-a dreptul tâmpe, a arătat că poate fi un om care știe să se stâpănească, știe să respecte dreptul presei de a informa cetățeanul”.

”E nevoie ca instituțiile puternice ale statului, de obicei extrem de închise (Servicii de Informații, Parchete), care au ajuns în dezbaterea publică- cu precădere în ultimii ani, să fie mai deschise față de cetățean. Nu poți să comunici prin comunicate interte, sau cu ajutorul unor purtători de cuvânt talentați, ca în cazul DNA și SRI, de exemplu. Oamenii solicită ieșirea șefilor de instituții în interviuri, nu doar în fața comisiilor parlamentare de anchetă sau a comisiilor de control, e normal ca procurori-șefi, șefi de servicii, oameni care de obicei stau sub umbră, să nu ezite să comunice cu publicul de bună credință din această țară. Faptul că doamna Kovesi, ieri, a decis să facă declarații iar a poi a răspuns cu răbdare la toate întrebările, unele dintre ele de-a dreptul tâmpe, a arătat că poate fi un om care știe să se stâpănească, știe să respecte dreptul presei de a informa cetățeanul. A fost un exercițiu democratic excepțional ieri, cred că a fost un câștig pentru toată lumea și pentru întregul sistem de justiție, nu doar pentru dânsul. Trebuie să ia exemplu și alții de la ce a făcut ea”, a declarat Rareș Bogdan.

În aceeași ordine de idei, întrebat dacă în opinia lui, ministrul Justiției Tudorel Toader va merge la președintele Klaus Iohannis cu cererea de revocare a șefei DNA din fruntea instituției, realizatorul de la Realitatea TV a adăugat că nu crede acest lucru, ”pentru că dacă va cere, cariera dânsului se va sfârși, va fi greu să se mai plimbe și în parc cu soția prin Iași”.

”Tudorel Toader este un tip greu de citit, extrem de abil, dacă dorea să o facă, o făcea în urmă cu mult timp. Personal, nu cred că va cere revocarea, pentru că dacă va cere, cariera dânsului se va sfârși, va fi greu să se mai plimbe și în parc cu soția prin Iași, pentru că lumea are un grad de simpatie crescut. Nu cred că Tudorel Toader va face asta, dacă va face asta ne întoarcem la februarie 2017, cu 100.000 d eoameni în stradă, cu asalt asupra sediului Guvernului, asupra sediilor partidelor, va fi greu ca cineva să gestioneze o situație care oricum nu va fi dusă la bun sfârșit, pentru că după cum știți, cuvântul final îl are președintele României, care nu cred că îi trece măcar prin cap ca să accepta cererea domnului Toader. Domnul Toader va încerca să joace din nou între cererile radicalilor din PSD și ALDE și cererea cetățenilor onești, majoritari în România”, a continuat acesta.

Nu în ultimul rând, confruntat cu cele două opțiuni date în acest caz domnului Tudorel Toader de către voci din PSD (să ceară revocarea sau să își dea demisia din funcția de ministru al Justiției), jurnalistul a precizat că ”ministrul va alege să își dea demisia”.

”Probabil va alege să își dea demisia din funcție pentru că dânsul, totuși, e un om care are un mandat important de rector la Iași, și mai bine te întorci cu fruntea sus, la tine în sat, decât să fii codaș înjurat ani de zile, și la tine în sat și la oraș. E simplu. Cred că domnul Toader va acționa corect și nu va răspunde unor cereri de tipul Pleșoianu, Codrin Ștefănescu, sau restul radicalilor liberi din PSD, a conchis Rareș Bogdan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *