Skip to content
Politică

Rareș Bogdan: Gazul care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe 3 ani

Inquam Photos / George Calin

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a acuzat că gazul extras de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, deși, potrivit legii, prioritatea o are statul român, iar gazul respectiv poate fi vândut pe piața internațională doar dacă statul român îl refuză.

„Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România, pentru că, în mod normal, gazul respectiv pot să îl export la un jucător european doar după ce în țara respectivă ți se dă hârtie, ți se dă hotărâre că refuză gazul”, a declarat Rareș Bogdan, potrivit profit.ro.

Liberalul a susținut că Black Sea Oil & Gas trebuia să ofere gazul respectiv Transgazului, Romgazului, Ministerului Energiei și dacă aceștia refuzau, să-l vândă oricui altcuiva.

„Există o lege extrem de clară, prioritatea o are statul român, dacă statul român refuză gazul respectiv, atunci se intră pe piața internațională. E ușor diferit față de energia electrică, unde este o piață de 14 țări”, a punctat Bogdan.

Acesta a mai precizat că instituțiile competente ar trebui să verifice dacă în acest caz a fost respectată legea, părerea lui fiind că aceasta a fost încălcată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *