Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus la Digi24 că primirea lui Klaus Iohannis la Casa Albă înseamnă că România este un stat cheie atât pentru NATO, cât și pentru UE”, a spus Rareș Bogdan. El a adăugat că atitudinea țării și a românilor nu se va schimba dacă Iohannis nu va primi funcția de secretar general al NATO sau o funcție de conducere în UE.
„Cel mai important lucru este că președintele României este primit în Biroul Oval al partenerului strategic. Dacă privim desfășurarea de forță și proiecția de forță pe care a etalat-o astăzi Kremlinul, dacă vedem informația de ultimă oră legată de noua tentativă de asasinat împotriva lui Volodimir Zelenski, ne dăm seama că prezența președintelui României, o țară care are 650 de kilometri de graniță cu Ucraina, este extrem de importantă în acest moment. În această cheie ar trebui privită: România ca o insulă de stabilitate, ca o fortăreață, ca un stat cheie, atât pentru NATO, pe frontul estic, cât și pentru UE”, a spus Rareș Bogdan.
„Dacă se vor aborda și alte chestiuni, ce țin strict de persoana președintelui României, nu știu. Dar importantă este chestiunea legată de securitatea în regiune și rolul geopolitic al României”, a adăugat el, întrebat dacă această vizită este un „premiu de consolare” pentru Iohannis, care nu are susținerea SUA pentru a deveni secretar general al NATO.
„Spre deosebire de toate statele care au graniță cu Ucraina, inclusiv Polonia, România nu a avut niciun fel de pas lateral. Este singurul stat care n-a avut un pas lateral. Singurul stat care nu a avut nicio ezitare, n-a jucat altfel decât de partea Ucrainei este România. Acest lucru spune multe lucruri. Zilnic, prin România traversează 400-500 camioane, trenuri întregi care au dus portul Constanța la o creștere a traficului de la 4.500-5000 de containere la 2500”, a mai spus europarlamentarul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News