Skip to content
Politică

Rareș Bogdan își anunță intrarea în Guvern: „Nu are ce să caute orgoliul și aroganța într-o coaliție”

Inquam Photos / George Calin

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan afirmă că, în 25 mai 2023, când va avea loc rotația în Guvern, el va ocupa o funcție în Executiv. „I-am spus domnului Ciolacu după aceste negocieri: pe data de 25 mai veți fi cu mine în Guvern. Voi veni în Guvern tocmai pentru a mă asigura că aroganțele nu au ce să caute. Voi fi un garant liberal că domnul Ciolacu va face ceea ce trebuie în Guvern”, a declarat acesta,

Rareș Bogdan a susținut că alături de el vor mai veni alți doi colegi. „În 2023, în 25 mai, se va face o rotație la nivel de premier și la nivel de miniștri, secretar general, doi miniștri, și i-am spus domnului Ciolacu, după aceste negocieri, următoarele: pentru că am văzut comportamentul dvs. în aceste zile, vă spun de acum, nu voi pleca acum pentru că am niște proiecte de încheiat, dar pe data de 25 mai veți fi cu mine în Guvern, domnule Ciolacu, voi fi la masă cu dvs. în Guvern din partea PNL”, a declarat Rareș Bogdan.

„Dar voi veni în Guvern tocmai pentru a mă asigura că aroganțele nu au ce să caute, pentru că de-a lungul timpului am văzut mulți lideri social-democrați, poate la rândul lor de bună credință, dar care au eșuat în aroganțe. Eu cred că nu are ce să caute orgoliul și aroganța într-o coaliție (….), noi nu vrem să umilim pe nimeni”, a adăugat Rareș Bogdan, potrivit News.ro.

El a explicat că peste un an și jumătate își va întrerupe mandatul de europarlamentar pentru a veni în Guvernul României „să mă asigură că domnul Ciolacu va face ceea ce trebuie și va respecta programul de guvernare al României”. „Voi fi un garant liberal că domnul Ciolacu va face ceea ce trebuie în Guvern. Și nu doar eu, vor mai veni alți doi colegi”, a conchis el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *