Skip to content
Alegeri locale 2020 Politică

Rareș Bogdan la „Dosar de politician”: Nicușor Dan are șase procente peste Gabriela Firea. E perceput ca un om care vrea să schimbe orașul

Inquam Photos / George Calin

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a vorbit despre oferta electorală a liberalilor pentru Capitală și spune despre Nicușor Dan, independentul în jurul căruia a fost construită formula comună a PNL și USR-PLUS pentru București, că ar avea un avans de „șase procente peste Gabriela Firea”.

Domnul Ciucu, Ciprian Ciucu, este președintele filialei noastre la 6 și va câștiga alegerile fără nicio problemă la Sectorul 6. Domnul Băcanu, Cristi Băcanu, e un om tânăr, intrat mai târziu în partid, cred că înaintea mea cu vreo șase luni, un an, dar la fel va câștiga și va câștiga la scor, pentru că voturile stângii se împart între Piedone, Vanghelie și Florea, și Cristi Băcanu va fi câștigătorul cel mai clar al alegerilor din sectoarele Bucureștiului – e norocos, e bun, va câștiga. La Sectorul 3 a fost una dintre marile păcăleli și îmi pare rău că nu ne-am concentrat cu un candidat unic, fără Mihai Neamțu și cu Adrian sau doar cu Mihai Neamțu fără Adrian, pentru că a fost una dintre marile păcăleli că Negoiță nu poate fi bătut. Negoiță, în toate sondajele noastre, are între 34% și 38%, era de bătut. Dacă aveam un unic candidat dreapta, îl pulverizam, n-avea nicio șansă Negoiță. A fost una dintre marile păcăleli ale acestor alegeri, că Negoiță este câștigător din start – nici gând, nu există câștigător din start. Iar noi îl avem, a fost o propunere strategică, rațională, echilibrată, venită din partea președintelui Partidului Național Liberal, acceptată de către noi toți ca fiind o soluție care era capabilă să coaguleze toată dreapta – Nicușor Dan va câștiga alegerile. Să știți că astăzi este în fața doamnei Firea”, a declarat Rareș Bogdan, marți seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Întrebat de câte procente este avansul pe care l-ar avea Nicușor Dan peste Gabriela Firea, eurodeputatul PNL a răspuns: „Suficiente”. Referitor la faptul că PSD susține că situația ar sta invers, Rareș Bogdan a afirmat: „Vă spun o chestiune. E o chestiune foarte interesantă pe București. Dacă vreți, o discutăm puțin. Nicușor Dan a trecut în fața Gabrielei Firea, are în momentul acesta șase procente peste Gabriela Firea. Nu cred că scandalul care a fost ieri, alaltăieri îl coboară pe Nicușor Dan. Cred că lumea va merge pe opțiunea Nicușor Dan”.

Cred că pur și simplu Nicușor Dan este persoana care a luptat fiind în ONG, apoi în Salvați Bucureștiul, și e perceput ca un om care vrea să schimbe orașul. Noi am fost extrem de raționali și am optat pentru domnia sa, iar în aceste alegeri – sigur că va conta mult prezența la vot, mobilizarea, ce se întâmplă în ziua votului, dar Nicușor are indiscutabil prima șansă, iar eu cred că va câștiga alegerile”, a mai adăugat prim-vicepreședintele PNL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *