Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat că Elena Lasconi, preşedintele USR, nu înţelege nimic şi este extrem de lipsită de conţinut. El a mai declarat că USR nu este partid de dreapta, ci PNL, şi că singurii politicieni cu viziune de dreapta din USR au fost Andrei Caramitru şi Cătălin Drulă, fostul preşedinte al partidului.
Rareş Bogdan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima Tv, dacă nu crede că preşedintele USR, Elena Lasconi, este de dreapta.
”Iertaţi-mă, doamna Lasconi… în primul rând, doamna Lasconi, cu tot respectul, mie mi-e foarte greu pentru că am fost educat de bunicii mei, de părinţii mei, să fiu foarte civilizat cu doamnele, cu femeile şi mie, totdeauna când e o doamnă în faţa mea sau un preopinent politic, mi-e greu să fiu la fel de critic, la fel de acerb, la fel de virulent ca şi cu Tudose sau cu Romaşcanu, care merită să fii cu ei cât se poate de agresiv, vorbesc argumentat, nu, Doamne, iartă-mă, nu în altfel. Cu doamna Lasconi mi-e greu, dar în acelaşi timp doamna Lasconi nu înţelege nimic. Doamna Lasconi este extrem de lipsită de conţinut”, a afirmat Rareş Bogdan.
El consideră că Lasconi nu a făcut mare lucru nici în calitate de primar în Câmpulung.
“Doamna Lasconi nici măcar acolo n-a făcut mare lucru tot vorbind de orăşelul ăla care are şapte mii locuitori. Noi vorbim de oraşe care au 400 de mii de oameni, votanţi şi ăla are şapte mii. Au ales-o două mii şi ceva de oameni sau trei mii şi ceva de oameni. Iertaţi-mă, e cât orăşelul de unde vin eu. E mai mic decât Ocna Mureş. Acum mie îmi e drag oraşul, dar totuşi nu poţi să vorbeşti ca de primăriţa de… Deci dânsa încă nu înţelege relaţia. Păi dânsa vorbea despre persona non-grata Victor Orban. Păi am nevoie acum, acum, de Victor Orban ca să mă pună pe JAI, ori pe ăsta ori pe celălalt. Adică nu faci acţiuni de genul ăsta. Negocierea, diplomaţia, cunoaşterea relaţiilor internaţionale, cunoaşterea proiectelor majore de energie, de dezvoltare, de relaţionare cu puterile cu care România are o relaţie specială, cu vecinătăţile”, a explicat Rareş Bogdan.
El consideră că USR nu este partid de dreapta.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News