Rareş Bogdan: PNL are propuneri pentru comisar european

Sursa foto: Inquam Photos

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a explicat că viitorul comisar european trebuie să fie un om bun, indiferent că este vorba despre o femeie sau despre un bărbat. El a arătat că PNL vizează două posturi de comisar european, pe Agricultură, unde Daniel Buda şi Dan Motreanu ”sunt extrem de buni”, şi pe Extindere, unde ”propunerile sunt Siegfried Mureşan şi Rareş Bogdan”.

”Cred că România ar trebui să joace extrem de tare şi sper să o facă, pentru că am fost singura ţară care, timp de două mandate consecutiv, tocmai mergând pe această cerinţă de gen la nivel european, am oferit posibilitatea ca comisarul din partea României să fie o doamnă. A fost doamna Corina Creţu, apoi a fost doamna Adina Vălean. Cred că în momentul acesta România nu are nicio motivaţie şi nimeni nu are motivaţia să solicite României ca a treia nominalizare, adică după cei 10 ani de zile, să fie neapărat o femeie. Trebuie să fie un om foarte bun, fie că e doamnă, fie că e domn. România nu este în momentul acesta încorsetată de această măsură şi eu cred că atât preşedintele, cât şi liderii politici, cu siguranţă Nicolae Ciucă va juca acest lucru extrem de clar”, a declarat Rareş Bogdan, joi seară, la Digi 24.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: