Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a reacţionat la cazul de la spitalul din Corabia, unde un bătrân a fost lăsat fără ajutor pe jos, într-o sală de aşteptare şi i-a transmis un mesaj ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
PNL-istul îi cere partenerului de la guvernare de la USRPLUS că ar fi bine să nu îşi mai bată joc de încrederea oamenilor prin înfiinţarea unor comisii care să analizeze cazul.
„Vlad, amândoi am intrat in politica pentru a schimba lucrurile in bine in țara asta. Si eu, și tu, aveam o cariera de succes fiecare in domeniul sau și am decis sa încercam sa contribuim la schimbarea in bine a acestei tari pe care o iubim. Și am intrat și pentru ca scene ca acestea sa nu mai existe! Ești obligat sa acționezi urgent și sa îl demiți pe managerul spitalului din Corabia, pe Șeful DSP Olt și sa faci tot ce se poate pentru a scoate definitiv din sistemul de sănătate asa zisul “cadru medical” care apare in imagini. Stiu ca poți sa o faci și sper sa o faci. Sunt convins de asta, mai ales pentru ca in alte cazuri, fără nicio analiza, au fost schimbați manageri, unii chiar foarte performanți, de unități spitalicești…, fiind înlocuiți peste noapte… tot in mandatul tău, Draga Vlad.
DOCUMENT Buna guvernare a USR în administrația locală. Cum fac risipă useriștii de banii de la bugetul de stat
Legea bugetului de stat pe 2021, aprobată de plenul reunit în forma iniţiată de Guvern
Clasarea Dosarului 10 august l-a înfuriat pe Rareș Bogdan: E o rușine infinită pentru sistemul judiciar din România!
PMP se pregătește pentru Congres: Favoritul nr. 1 la funcția de președinte vrea curățenie în partid – nicio colaborare cu PSD
VIDEO. Florin Cîţu, după adoptarea Legii bugetului: Este un buget bun, echilibrat, care forţează reforma
Dacă vei face Comitete și Comitii pe cazul “Corabia”, subiectul se va uita și ticăloșii vor scapa, la fel ca alții. Hai sa încercam sa nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele in noi. Au fost dezamăgiti suficient pana acum, inclusiv de oameni din partidele noastre, din păcate, nu cred ca este cazul sa continuam și sa dovedim ca diferența între “vechii” și “noii” este doar de vârsta și de ani petrecuți in troaca politicii dâmbovițene…
Încă cu încredere ca nu chiar toți politicienii sunt la fel,
Rares
P.S. Imaginile sunt cea mai buna analiza și cea mai buna “Comisie”. Acționează„, a scris Rareş Bogdan pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Sănătății a decis trimiterea unei echipe de control de la DSP Olt la spitalul din Corabia pentru a analiza situaţia.