Skip to content
Politică

Rareș Bogdan, reacție furtunoasă în scandalul de la Pro România: Cred că trădare înseamnă altceva în cazul de față

Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Rareș Bogdan intervine în scandalul de la partidul Pro România iscat de schimbul de replici acide dintre Mihai Tudose și Victor Ponta.

Liberalul atrage atenția în postarea sa că a nu susține Guvernul Orban „înseamnă să o lași la butoane pe Dăncilă, care conduce un guvern antinațional, incompetent, periculos pentru români”.

Ponta îl cataloghează drept trădător și vânzător pe Tudose pentru că a anunțat că susține învestirea Guvernului Orban. Cred că trădare înseamnă altceva în cazul de față. A nu susține Guvernul Orban înseamnă să o lași la butoane pe Dăncilă, care conduce un guvern antinațional, incompetent, periculos pentru români. Să înșeli aspirațiile românilor înseamnă trădare, mister! Să te conduci după interesul mărunt, după calculele izvorâte din dorința de putere personală, ignorând faptul că România cade este adevărata trădare! Domnilor, este un moment crucial în care, dacă tranzacționați interesul național, istoria vă va arunca la gunoi! Țineți minte ce vă spun și luați aminte la ce pățește PSD pentru că s-a pus la dispoziția unui ins fără conștiință! Acum se văd bărbații, în astfel de momente! Nu fiți ticăloși cu poporul acesta, că nu mai suportă multe!”, a precizat Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.

Plenul Parlamentului se reuneşte, luni, pentru votul de învestire a Guvernului Orban. Executivul propus de premierul desemnat este compus din trei femei şi 13 bărbaţi, mulţi dintre ei fiind parlamentari. Orban propune 15 miniştri şi un vicepremier – Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL. Guvernul Orban este format din profesori, economişti, ingineri, jurişti şi medici.

Ludovic Orban a cooptat în echipa sa un diplomat de carieră – Bogdan Aurescu, care lucrează în MAE din 1996, dar şi un militar de carieră, generalul Nicolae Ciucă, unul dintre cei mai succes ofiţeri ai Armatei române. Trei dintre persoanele propuse au fost avizate negativ – Florin Cîţu – Finanţe, Violeta Alexandru – Muncă şi Ion Ştefan – Dezvoltare. Ludovic Orban a refuzat, însă, să schimbe nominalizările pentru aceste ministere, scrie News.ro.

Şedinţa plenului Parlamentului este programată să înceapă la ora 14.00.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, va prezenta Programul de Guvernare şi lista cu persoanele propuse pentru a face parte din Guvern.

Orban propune un Guvern cu 15 miniştri şi un vicepremier – prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan. Trei dintre propuneri sunt femei, restul membrilor Cabinetului fiind bărbaţi.

Cei mai mulţi dintre candidaţii propuşi sunt parlamentari, unii dintre ei aflaţi la primul mandat. Unii au mai fost miniştri în diferite cabinete, iar Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiţiei, a fost pentru o foarte scurtă perioadă prim-ministru interimar.

Guvernul Orban este format din profesori, economişti, ingineri, jurişti, medici, un diplomat de carieră – Bogdan Aurescu şi un militar de carieră, generalul Nicolae Ciucă, ofiţer cu mai multe misiuni în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *