Skip to content
Politică

Răspuns de la Budapesta pentru Stelian Ion: Ungaria este pro-extindere când vine vorba de extinderea spațiului Schengen și a UE

twitter.com

Guvernul de la Budapesta a oferit o replică la declarațiile făcute de Stelian Ion, ministrul român al Justiției, și susține prin vocea Ministerului ungar de externe că sprijină atât extinderea spațiului Schengen, cât și extinderea UE.

Ungaria este pro-extindere când vine vorba de extinderea spațiului Schengen și a UE. În plus, Ungaria are o cooperare eficientă cu România și este în interesul nostru să menținem și să dezvoltăm relații de bună vecinătate”, susține biroul de presă al Ministerului ungar de externe într-un răspuns Kronika Online, care solicitase un comentariu pe tema afirmațiilor făcute de ministrul Stelian Ion.

Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a stârnit tensiuni între USR-PLUS și UDMR. Formațiunea condusă de vicepremierul Kelemen Hunor dorește ca atribuțiile Secției speciale să meargă la Parchetul General, în timp ce ministrul Justiției vrea ca acestea să treacă la DNA, scrie b1.ro.

În 14 iulie, într-o emisiune la TVR, Stelian Ion a avut un schimb de replici cu Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, iar ministrul Justiției s-a întrebat retoric „cine dintre partenerii noștri sau vecinii noștri are interesul să nu intrăm în Schengen”.

Noi nu suntem singuri. Suntem parteneri într-o Uniune Europeană, în care am intrat de bunăvoie, acceptând anumite reguli. În această Uniune Europeană trebuie să respectăm tratatele, legislaţia. Iată, vom primi bani europeni. Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă. Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare. Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen. Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen”, spunea ministrul Justiției marți seară la TVR.

De partea cealaltă, liderul deputaților UDMR l-a îndemnat pe Stelian Ion să se ocupe de chestiuni ce țin de Justiția românească, „că nu este ministru al Justiției în Polonia sau Ungaria”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *