Răsturnare de situație la negocieri: Elena Lasconi s-a dus la guvern peste ceilalți lideri

Sursa foto: Pinterest

Reprezentanții USR spun că au aflat pe surse de presă că marți are loc o nouă întâlnire a partidelor care negociază o alianță electorală, însă ei nu au fost invitați. Elena Lasconi a mers la guvern, unde au loc discuțiilor, spunând că a văzut la televizor că au loc noi negocieri: „Mă duc peste ei, nu îi las”.

USR a transmis mai întâi pe Facebook, prin purtătorul de cuvânt Ionuț Moșteanu, că are loc o nouă întâlnire la guvern, dar că USR nu a fost invitat:

„Aflăm pe surse de presă ca ar fi o întâlnire de coaliție astăzi. Noi, USR, nu am fost invitați. Elena Lasconi a făcut o propunere președinților partidelor proeuropene de a ne vedea cu toții, împreună cu echipele de negociere pe program. Să vedem în ce punct s-a ajuns, să avem încă o discuție pe buget. Este abordarea corectă care ne-ar ajuta să facem pași către un guvern proeuropean. Noi suntem aici, lucrăm, vrem să iasă bine, dorim să găsim soluții pentru ca la anul să avem o guvernare corectă, o guvernare care îi respect pe oamenii care muncesc, nu vrem să creștem taxele. Suntem aici, așteptăm să vedem bunăvoință și din partea partenerilor”.

Lasconi: „Am văzut la televizor că există o întâlnire astăzi la guvern”

La scurt timp, președinta USR, Elena Lasconi, a mers la guvern, unde are loc întâlnirea despre care reclamă că USR nu a fost anunțat: „Mă duc peste ei, nu îi las”.

„Din respect pentru liderii coaliției, i-am sunat înainte de a nu participa la târguiala pentru ministere (la întâlnirea de luni -n.r). Eu nu am primit această invitație (pentru negocierile de marți -n.r.), am văzut la televizor că există o întâlnire astăzi la guvern. Ieri nu am participat pentru că discuția a fost să facem pe repede înainte coaliția, să împărțim ministerele”, a declarat Lasconi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: