Skip to content
Politică

Răsturnare de situație. Liderul PSD Braşov și-a anunțat retragerea din partid

Răsturnare de situație. Liderul PSD Braşov și-a anunțat retragerea din partid.

Astfel, liderul PSD Brașov, Constantin Niță, printr-un comunicat de presă, a anunțat că îşi va încheia mandatul de preşedinte al Organizaţiei judeţene Braşov a PSD începând cu data de 4 aprilie 2016 şi că va renunţa şi la celelalte funcţii deţinute în partid la nivel central, informează Agerpres.ro

Mai mult, Constantin Niță a anunțat și retragerea din cursa pentru un mandat de deputat în Parlamentul României.

„Doresc să le mulţumesc colegilor din Organizaţia judeţeană Braşov alături de care am lucrat în aceşti ani. De asemenea, am fost onorat să fac parte din conducerea celui mai mare partid din România, un partid care a scris istorie cu momente extraordinare, dar şi perioade mai puţin bune. Mi-am dorit prin activitatea mea de-a lungul timpului, ca deputat, ministru al IMM-urilor, ministru al Energiei sau ministru al Economiei să contribui la promovarea unor proiecte care să-i asigure României o poziţie favorabilă pe plan extern, dar şi o dezvoltare în beneficiul companiilor româneşti, a românilor în special. De asemenea, mulţumesc tuturor colaboratorilor externi, reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi asociaţii, ai mediului de afaceri, ai presei naţionale şi locale”, mai afirmă Constantin Niţă în comunicatul de presă menţionat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *