Skip to content
Politică

GAFĂ judiciară de proporții. Motivul pentru care Mircea Băsescu ar urma să fie eliberat

Fratele Președintelui României, Mircea Băsescu, aflat în prezent în arest preventiv pentru că ar fi luat mită 250.000 de euro în schimbul promisiunii intermedierii eliberării interlopului Bercea Mondial, ar putea fi eliberat in proxima perioada.

Se pare că o eroare de procedură îi poate aduce eliberarea lui Mircea Băsescu. Magistrații de la Constanța au sărit ieri peste o instanță de judecată și astfel nu s-a respectat Codul Penal, informează RTV.

Mircea Băsescu este judecat în acest moment de Tribunalul Constanța. Acest Tribunal ar fi trebuit să verifice și legalitatea arestării lui Mircea Băsescu, dar documentele erau la Curtea de apel Constanța.

Documentele fiind la Curtea de Apel Constanța, magistrații au decis să fie judecată tot de această instanță, deși nu era instanța competentă în acest caz.

Avocații lui Mircea Băsescu pot contesta această decizie, șansele fiind foarte mari pentru eliberarea fratelui președintelui.

”Ca principiu de drept nu i se permite unei instanțe să judece o stare de arest în situația în care dosarul efectiv nu se află pe rolul acestei instanței. Dacă nu se respectă competența instanței, dacă se judecă pe o instanță incompententă, înseamnă că s-a menținut o stare de arestare ilegala. Șansele sunt mari pentru eliberarea lui Mircea Băsescu în această situație. Instanța care este competentă, doar ea poate decide legalitatea, altfel nu este valabilă decizia. Este o eroare mare”, a explicat avocatul Paula Iacob.

1 comentariu la “GAFĂ judiciară de proporții. Motivul pentru care Mircea Băsescu ar urma să fie eliberat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *