Mai mulţi lideri europeni şi-au exprimat joi, la Bruxelles, îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe ale războiului dintre Israel şi Hamas, temându-se de o situaţie similară crizei refugiaţilor din 2015, potrivit AFP.
Această problemă este monitorizată îndeaproape de cele 27 de state membre, într-un moment în care UE găzduieşte aproximativ patru milioane de refugiaţi ucraineni, iar creşterea numărului de cereri de azil exercită presiuni asupra capacităţilor de primire ale multor ţări.
„Acest conflict va fi cu siguranţă însoţit de un alt val mare de imigraţie ilegală”, a atras atenţia premierul polonez în exerciţiu, Mateusz Morawiecki. Liderul naţionalist, ca şi omologul său maghiar Viktor Orban, a legat această problemă de „riscul terorismului”.
„Stabilitatea (regiunii) este în interesul europenilor”, a spus Orban. „Dacă Israelul şi Egiptul devin instabile, fluxurile de migraţie din (această regiune) vor veni imediat în Europa”, a spus el.
Preşedintele cipriot Nikos Christodoulides şi-a exprimat îngrijorarea în special cu privire la extinderea conflictului în Liban. „Acesta este un lucru despre care vom vorbi”, a spus el, sperând că UE va fi „pregătită să răspundă la această problemă” şi să ajute „statele din prima linie”, aşa cum este ţara sa.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News