Skip to content
Economic Politică

Război politic pe bugetul de stat. Bușoi: PSD-ALDE știu că duc România într-o direcție proastă și acoperă asta cu minciuni!

În cea de-a treia lună a anului 2019, România tot nu are o lege a bugetului pe anul în curs, iar președintele Klaus Iohannis a retrimis înapoi proiectul pentru a fi revizuit, după ce Curtea Constituțională a decis că, în afară de Legea Plafoanelor, proiectul de buget nu este neconstituțional.

Europarlamentarul Cristian Bușoi este de părere că bugetul nu poate intra în vigoare cât timp este fundamentat pe cifre false, fără nicio bază economică reală:

”In primul rând , decizia CCR privind Legea bugetului nu schimbă faptul că bugetul pe 2019 este un buget construit pe date false, creșterea economică este mult supraestimată, de exemplu. Situația din acest moment este dificilă și social și economic, iar contextul economic, la nivel european este de asemenea, în curs de înrăutățire. România – fără buget, in cea de-a treia lună a anului este într-un moment de criză. România este acoperită de proteste sociale masive care amendează incertitudinea, modificările și abuzurile pe care Guvernul le provoacă în justiție. Cel mai important lucru este însă că bugetul nu poate intra în vigoare, aşa cum este acum, pentru că este un buget fundamentat pe cifre false”,  a declarat liberalul.

Europarlamentarul Cristian Bușoi mai spune că reexaminarea bugetului pe 2019 necesită dezbateri și dialog, lucru de care, spune el, actualul Guvern nu este dispus să îl facă, ducând în mod intenționat țara pe drumul spre dezastru:

”Ar necesita o dezbatere politică matură și onestă pentru a corecta rapid bugetul, pentru a salva economia de la dezastru. Din păcate Guvernarea PSD-ALDE nu este capabilă și mai ales, nu vrea să poarte această dezbatere. Și cum să poarte o dezbatere care să dea un buget realist, când primul-ministru Viorica Dancilă şi ministrul Finanţelor au modificat legea prin care erau obligați să-și asume, pe propria răspundere, cifrele din buget. Președintele Iohannis a făcut ceea ce era corect, însă cu acest guvern trebuie luptat până la capăt, pentru ca PSD-ALDE știu că duc România intr-o direcție proastă și acoperă asta cu minciuni”, a mai spus președintele PNL București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *