Skip to content
" "
Politică

Război total în ALDE: Meleşcanu negociază refacerea grupului parlamentar, prin excluderea lui Tăriceanu

După ce l-a trădat pentru Viorica Dăncilă şi poziţia de lider al Senatului, Teodor Meleşcanu îi pregăteşte lovitura decisivă lui Călin Popescu Tăriceanu. Mai exact, liderul Senatului negociază cu senatori ALDE refacerea grupului parlamentar, desfiinţat chiar după excluderea sa din partid, dar vrea să facă acest lucru chiar prin excluderea la schimb a lui Călin Popescu Tăriceanu, informează b1.ro.

O întâlnire în acest scop a avut loc în această dimineaţă în biroul lui Meleşcanu când acesta a invitat senatorii ALDE la discuţii pe această temă.

" "

Pentru a îşi îndeplină acest obiectiv, Meleşcanu are nevoie să obţină sprijinul a cel puţin 6 senatori care au candidat pe listele ALDE  la începutul legislaturii.

Ca urmare a ultimei mişcări făcute de Meleşcanu, a convocat o şedinţă de urgenţă la Parlament pentru a discuta cu liderii ALDE ce este de făcut în condiţiile în care partidul e lovit şi în Senat şi în Camera Deputaţilor şi este pus chiar sub riscul dispariţiei ca formaţiune.

Negocieri există şi la nivelul Camerei Deputaţilor, unde cei nemulţumiţi de direcţia în care Tăriceanu duce partidul vor înfiinţarea unui nou grup.

Reamintim că plenul Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de desființarea grupului ALDE din Camera Deputaților după ce ,Președintele de ședință, Carmen Mihălcescu, a citit în plen demisiile a 5 deputați din grupul ALDE – Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă, Mihai Niță, Ștefan Băișanu, Marian Cucșa – și a spus că în acest condiții se constată că grupul ALDE nu mai are numărul minim necesar de 10 deputaţi aleşi pe lista partidului pentru a avea grup.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *