Skip to content
Politică

Războiul dictatorilor. Dragnea și Isărescu dinamitează Leul pentru interese personale

puterea.ro

Într-un stat așa-zis democratic, avem un guvernator al Băncii Naționale care conduce instutiția de 30 de ani, indiferent de partid, indiferent de oameni, indiferent de situația țării. Nimeni, în toată lumea, nu a mai condus o bancă centrală pentru atâta vreme. BNR ar trebui să-și schimbe numele în Banca lu’ Isărescu. Dar pe lângă el se află o armată de indivizi, cu un trecut sumbru, care au făcut carieră și bani pe spatele statului român, fără să dea cuiva explicații. BNR nu dă nimănui explicații, și nici măcar Isărescu. Pe modelul Kovesi, Isărescu pare hotărât să nu se prezinte în Parlament la raport (n.r. până la ora redactării articolului). În luna mai, expiră mandatul actualului guvernator și decizia va fi în curtea celor de la PSD.

Dar până să-i expire mandatul, cu câteva luni înainte, Isărescu produce o mică criză în sistemul bancar tocmai pentru a le arăta politicienilor că au nevoie de el și că doar el e salvarea. Așa se întâmplă acum cu cursul Leu-Euro.

Dragnea, pe de altă parte, profită de tehnica lui Isărescu, pe care a înțeles-o cu mult timp în urmă, și își găsește vinovații pentru eșecul economic al Guvernului. Populismul pesedist construiește din BNR un vinovat al eșecului economic; și toate greșelile Guvernului se vor sparge în capul BNR. Dar cum BNR nu dă raportul nimănui și nimeni nu-l demite pe Isărescu, ambele tabere vor ieși în câștig în timp ce românii plătesc această politică a falimentului.

Cine e vinovat?

Din declarațiile PSD și din declarațiile BNR, înțelegem că toți sunt vinovați. Dar povestea aceasta a plecat și de la taxa pe lăcomie impusă de Guvern, pentru că este surprinzător că acest picaj al Leului apare fix după ce Guvernul a decis să taxeze băncile. PSD a anunțat că ar fi vorba de o creștere artificială a cursului, ceea ce ar ajuta anumiți speculatori ai pieței.

Numai că situația va mai continua puțin pentru că BNR nu mai poate interveni așa cum o făcea în trecut. Oficialii Băncii Naționale au anunțat că dacă ar vinde jumătate din rezerva valutară, așa cum au sugerat eminențele cenușii din PSD, vor crește dobânzile pentru bănci. Iar cu taxa pe lăcomie, sistemul financiar ar intra în insolvență, după cum a explicat economistul Andrei Caramitru. Prin urmare, mai bine să piardă cetățenii decât să piardă băncile.

Adevărul este undeva la mijloc. Cei care speculează această situație știu că BNR nu poate să intervină foarte mult în piață, o știe și PSD. Iar pentru Mugur Isărescu situația este favorabilă, pentru că-i arată lui Dragnea că poate provoca oricând o mică criză economică dacă nu-i prelungește mandatul; și doar el e capabil să redreseze cursul valutar. Pentru PSD, situația este prilej de atac la adresa băncilor și justificarea taxei pe lăcomie.

Calul troian

Taxa pe lăcomie a fost pentru opoziție calul troian din partea Guvernului. O decizie populistă a Executivului și disperată, în același timp, dar ea va fi unul dintre mesajele PSD în campania electorală pentru prezidențiale. În cealaltă tabără, o să avem partidele care au sărit în sprijinul băncilor. Acesta era un subiect unde opoziția trebuie să admire PSD cum se scufundă singur pentru că nu are bani să facă bugetul, nu să intervină într-un război din care nu au de câștigat voturi.

Ba mai mult, în acest război al dictatorilor – Dragnea vs. Isărescu – opoziția trebuie să evite orice implicare. Sau să-i atace pe amândoi, deși acest lucru ar implica mai multe resurse. Dragnea la conducerea României este un dezastru, așa cum Isărescu la conducerea BNR este un dezastru. Nici până astăzi, BNR nu ne-a explicat cum se stabilește ROBOR, deși există declarații că acesta ar fi decis de bănci și sistemul îl reglează pentru a-i fi favorabil, în timp ce companiile și cetățenii au cel mai mult de pierdut.

În prag de alegeri, PSD-ALDE vrea să le arate cetățenilor că luptă cu „monștrii” bancari. În schimb, e o luptă falsă. Oscilațiile cursului valutar îi taxează pe cetățenii de rând, apoi taxa pe lăcomie va fi plătită tot de cetățeni, băncile nu vor pierde nimic pentru că, așa cum arată și situația Leu-Euro, se pare că băncile controlează sistemul bancar, nu BNR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *