Skip to content
Politică

Războiul între PNL și PDL a început, după ce într-un județ fuziunea a fost aruncată în aer

Fuziunea dintre PNL și PDL pare să fie una cu obstacole. În mai multe județene, liberalii și democrat liberalii par incapabili să își armonizeze pozițiile și să lucreze împreună, așa cum s-a hotărât la centru.

După ce la Hunedoara fuziunea dintre cele două partide este în impas, în urma unor declarații ale unui vicepreședinte al vechiului PNL din Hunedoara, care a precizat că baronul PNL, Mircea Moloț, s-a grăbit cu fuziunea în acest județ, procesul de unire al PNL cu PDL pare să fie unul aruncat în aer într-o altă zonă.

Citește și: Primele regrete în rândul PNL după fuziunea cu PDL

Este vorba de Gorj, unde liberalii și democrat liberalii acționează deja separat și își aruncă săgeți prin comunicate de presă.

Totul a început după ce liderul PDL Gorj,  Dan Vâlceanu, a cerut excluderea senatorului PNL, Dian Popescu, ca urmare a condamnării pe care aceste o are în justiție.

După această solicitare a PDL Gorj, PNL a reacționat promt prin intermediul unui comunicat de presă.

„Urmare a conferinţei de presă organizată pe 8.01.2015 de către doamna Şuţă Denisa, în calitatea de «purtător de cuvânt al PNL Gorj», Biroul Politic Judeţean al PNL Gorj face următoarele precizări: noul Partid Naţional Liberal – filiala Gorj nu a desemnat un purtător de cuvânt, ca urmare Domnia sa poate avea doar opinii personale; conferinţele de presă se organizează cu acordul celor doi copreşedinţi, în prezenţa acestora, sau de către persoanele desemnate şi împuternicite de aceştia. În consecinţă, toate cele prezentate în respectiva conferinţă de presă nu au caracter oficial, fiind doar opinii şi consideraţii strict personale din partea Domniei sale. Biroul Politic Judeţean al PNL – filiala Gorj“, se arată într-un comunicat de presă al vechiului PNL din județul Gorj.

O replică dură din partea democrat- liberalilor a venit extrem de repede, tot prin intermediul unui comunicat de presă.

„Informaţiile prezentate în cadrul conferinţei de presă susţinută pe 8.01.2015 la sediul PNL Gorj, de către vicepreşedintele Denisa Şuţă, nu sunt consideraţii personale, ci sunt informaţii oficiale, dat fiind faptul că purtătorul de cuvânt Denisa Şuţă a fost desemnată să susţină această conferinţă de presă şi să prezinte public Deciziile nr. 02 şi 05 din 05.01.2015 ale Comisiei organizatorice de unificare ale PNL.

Legat de faptul că doamna Denisa Şuţă nu ar fi purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, se impune următoarea precizare: Denisa Şuţă a fost aleasă, pe 16.11.2013, în cadrul şedinţei CCJ a PDL Gorj, vicepreşedinte al PDL Gorj responsabil cu Departamentul Imagine, Comunicare şi purtător de cuvânt al PDL Gorj şi, de asemenea, în perioada campaniei electorale a fost purtătorul de cuvânt al Alianţei Creştin-Liberal PNL-PDL, desemnată de copreşedinţii Alianţei, iar din acel moment nu a survenit nici o modificare.

Doamna Denisa Şuţă a remis şi până acum comunicate de presă şi nu a fost contestat nici conţinutul, nici calitatea doamnei de purtător de cuvânt al PNL Gorj. Fac un apel la toţi membrii PNL, fie că provin din vechiul PDL, fie din vechiul PNL, să încerce să treacă peste discuţiile care au avut loc în ultima periodă, întrucât continuarea unei asemenea atitudini îngreunează procesul de fuziune şi produce deservicii marelui PNL“, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele PDL Gorj.

Cel mai probabil, această situație extrem de tensionată va fi tranșată la București de către cei doi copreședinți PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

foto: romaniatv.net.

1 comentariu la “Războiul între PNL și PDL a început, după ce într-un județ fuziunea a fost aruncată în aer

  1. E numai …inceputul !!! Nu pe baza….ideologiei ci a numarului posturilor de conducere va fi scandalul ! In rest…PDL incearca …si momentan a reusit partial….sa se „ascunda” in PNL ! Numa`…temporar, pt ca fuziunea a devenit deja o „fas..iune” cu toate indemnurile de peste hotare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *