Skip to content
Politică

Războiul PSD – Tudorel Toader: mize, poziționări strategice și jucători principali

http://inquamphotos.com

Astăzi se discută în Biroul Permanent Naţional al PSD soarta ministrului Justiției. Liviu Dragnea pare că nu mai are răbdare cu Tudorel Toader. În ultima vreme am văzut că Tudorel Toader dezvoltă tot mai mult o „calitate”: nu ascultă de sfaturile altora. De aceea, șeful PSD a dat şi un ultimatum: „Deci vreau ca în maxim două săptămâni de zile să închidem discuţiile despre aceste subiecte – se dau sau nu se dau, dar lumea să ştie”, a spus Dragnea zilele trecute.

Mizele lui Dragnea

Liviu Dragnea se simte presat de termenele în dosarul „Bombonica” care curg implacabil, astfel că acesta s-ar putea alege cu o condamnare definitivă cu executare chiar în luna mai, înaintea alegerilor europarlamentare. De aici presiunea pe Toader. Este clar că Dragnea are nevoie de supunerea totală a ministrului Justiției, oricare ar fi acela, deoarece el urmărește obținerea unui OUG pe amnistie şi graţiere, precum și a unui OUG privind completurile de 5 judecători. În joc se află nu doar viitorul politic al liderului PSD, ci și libertatea acestuia.

Poziţia lui Toader

Premierul Dăncilă a declarat în repetate rânduri că trebuie făcută dreptate în cazul completurilor de 5, iar Tudorel Toader încă nu a îndeplinit cererile venite pe linie de partid. Să nu mai vorbim de modificările la Codurile Penale cerute de CCR, de OUG-ul orivind protocoalele secrete şi alte asemenea.

Dar lucrurile sunt mult mai complicate pentru Toader. În situaţia completurilor de 5 judecători există ca argument trei decizii ale CCR care interzic modificarea hotărârilor judecătoreşti definitive prin legislaţie ulterioară. La protocoale nu avem vreo decizie a instanţei că ar fi ilegale. Nici nu sunt acte administrative, sunt convenţii intre instituţii. Ministrul Toader știe aceste lucruri. El n-a ascultat de ordinele venite de la partid,  iar după insultele lui Florin Iordache, șansele sunt ca el să nu asculte nici de acum încolo. Din păcate pentru Toader, acesta s-a trezit într-o situație fără ieșire, în care are de ales: se compromite până la capăt, sau iese din joc cu reputația oricum pătată.

Variabila Iohannis

PSD ar putea să-l remanieze pe Toader dacă acesta nu mai ascultă de ordinele venite de la centru. Totuși, aici există o problemă. În ultimul episod al remanierilor, cei din PSD au așteptat săptămâni întregi ca preşedintele să semneze decrete de revocare din funcţie şi numire a altor miniştri. Asta în condiţiile în care miniştrii revocaţi chiar îşi depuseseră demisiile. N-a fost un argument pentru Iohannis să facă ce-i cerea PSD, mai ales că nu există în Constituţie sau în legi termene precise de emitere a unor astfel de decrete. Au vrut să dea şi OUG legată de aceste termene, dar Toader s-a opus.

Este de aşteptat ca preşedintele Iohannis să-l lase pe Toader în război total cu PSD, şi astfel avem siguranţa că nu se va da alt OUG pe teme de justiţie. Dacă Toader iese din peisaj, propunerea pentru noul ministru al Justiției va trebui să fie una care să îi facă pe plac și președintelui. O propunere ca Florin Iordache sau altul de aceeași categorie va fi cel mai probabil respinsă. Iordache pare că ar avea ceva de câștigat de pe urma acestui joc, de vreme ce acesta a fost cel mai vocal critic al lui Toader din ultima vreme. Dar după episodul OUG 13, Iohannis cu siguranță va respinge o astfel de propunere.

Importanța lui Tăriceanu

Știm că Tudorel Toader este omul adus de Tăriceanu. El s-a bucurat de susținerea aproape necondiționată din partea ALDE. La moțiunea de săptămâna trecută, reprezentanții ALDE au spus public că nu vor vota moțiunea. În prezent însă nu se ştie poziția lui Tăriceanu: îl mai susţine pe Toader până în pânzele albe, sau şi-a luat mâinile de pe el?

Am putea asista la o negociere între Dragnea și Tăriceanu pentru retragerea sprijinului acordat lui Toader. În cazul acesta ce ar putea să îi promită Dragnea? Poate candidatura și susținerea PSD la prezidențiale, de vreme ce lucrul acesta ar fi în interesul ambilor. E clar că în prezent Dragnea, de unul singur nu va câștiga cursa pentru Cotroceni, în timp ce un candidat comun, PSD-ALDE, în persoana lui Tăriceanu, ar avea șanse mult mai mari în fața lui Iohannis. Dragnea știe că PSD își mazilește liderii care eșuează, de aceeea se gândește la un candidat care să aibă șanse reale. Acesta a și spus de altfel că se gândește la un candidat comun pentru prezidențiale. Pe de altă parte și Tăriceanu are nevoie de PSD, de aceea soarta lui Toader ar putea fi negociată între cei doi.

Interesantă va fi poziţia Biroului Permanent Naţional de azi al PSD, în urma căreia vom putea realiza în linii mari cum se va încheia războiul dintre PSD şi Toader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *