Skip to content
Puterea Știrilor Video

Războiul Tudorache-Clotilde, departe de a se fi încheiat: „Dacă rămân rezultatele la Sectorul 1 așa, înseamnă că votul nostru e inutil!”

captura video

Avocatul Gheorghe Piperea, cel care îl reprezintă în instanță pe Dan Tudorache în scandalul voturilor de la Sectorul 1, a declarat că fostul edil va face apel la decizia dată joi de Judecătoria Sectorului 1. Invitat în studioul Puterea Știrilor, Piperea susține că, „în cazul în care rămân rezultatele la Sectorul 1 așa, înseamnă că votul nostru e inutil și că prezența noastră la alegeri de-acum încolo este inutilă”.

„Domnul Tudorache va face apel. Noi vom depune apelul mâine. Omul (n.r -Tudorache) a spus că luptă până la capăt pentru că nu este vorba despre poziția lui acolo, ci este vorba despre un principiu. Sincer, nu pot să spun că mă așteptam la altceva din partea judecătorilor. Mie mi s-a părut de la început că este un fel de adormire a vigilenței noastre. A fost clar că aceasta a fost soluția. Poate că la Tribunal va fi altă soluție, însă problema cea mai mare care se pune și sper să rămână acest lucru înregistrat la dumneavoastră: dacă rămân rezultatele la Sectorul 1 așa, înseamnă că votul nostru e inutil și că prezența noastră la alegeri de-acum încolo este inutilă.

Acest lucru este dărâmător pentru ideea de democrație și stat de drept. La Sectorul 1 primarul nu a fost ales de alegători, ci de greșeli, haos total și indivizi cu rucsacuri care făceau parte dintr-un scenariu pentru că păreau foarte dezinvolți. În fine, primarul la Sectorul 1 a fost ales de sistemul informatic care ar fi trebuit să fie impenetrabil”, a declarat Gheorghe Piperea la Puterea Știrilor.

Amintim că judecătoria Sectorului 1 a validat, joi, mandatul de primar al lui Clotilde Armand la Primăria Sectorului 1. Decizia Judecătoriei este executorie.

Admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1, Sector 1 Bucureşti. Validează mandatul pentru funcţia de Primar al Sectorului 1 Bucureşti, obţinut de doamna CLOTILDE-MARIE-BRIGITTE ARMAND, candidata Alianţei USR-PLUS. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată Prefectului şi Secretarului General al Sectorului 1 Bucureşti, cel din urmă are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică, prin afişarea încheierii, la sediul Primăriei Sectorului 1, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 2 de zile de la aducerea la cunoştinţă publică, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 15.10.2020”, se arată în minuta ședinței.

Conform datelor AEP, la Sectorul 1, Clotilde Armand, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a câştigat cu 40,94% dintre opţiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%, reprezentând 35.451 voturi.

Daniel Tudorache a contestat însă acest rezultat şi a depus o plângere penală la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, după ce posturile de televiziune au difuzat imagini cu mai multe persoane care intră în sediul Biroul Electoral al Sectorului 1, unde erau depozitaţi saci cu voturi.

Avocatul Gheorghe Piperea, la ”Puterea Știrilor” cu Marinela Angheluș

Publicată de PS News pe Joi, 15 octombrie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *