Razii de amploare ale polițiștilor la întoarcerea turiștilor de pe litoral. Sute de șoferi testați

Sofer cu alcool la volan
Sursa foto: Unsplash

Pe Autostrada A2, podul de taxare de la Fetești a fost punctul de întâlnire între polițiști și șoferi. Un tânăr șofer a ieșit pozitiv la patru substanțe interzise și era și băut.

Sute de tineri au fost prinși cu droguri pe litoral în minivacanța care tocmai s-a încheiat.

Un tânăr șofer care a fost oprit de poliție la podul de la Fetești a ieșit pozitiv la patru substanțe interzise și era și băut.

Zeci de testări au făcut polițiștii și la întoarcerea de pe litoral, la stația de taxare de la Fetești. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, se pare că numărul șoferilor care s-au urcat băuți sau drogați la volan s-a înjumătățit.

Întrebat de ce l-au oprit polițiștii, un șofer a răspuns: ”Că sunt frumos. Nu consumăm. Suntem părinți tineri, avem multe de făcut”

Pe lângă Drugtest, șoferilor le-a fost testată și răbdarea. S-a circulat cu viteza melcului pe mai bine de 40 de km dinspre Fundulea spre Capitală.

”În data de 6 mai, polițiști din cadrul Biroului Autostrăzi împreună cu specialiști antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în stația de taxare de pe Autostrada A2 București-Cernavodă.

În acest context, polițiștii au efectuat 105 testări cu aparatul etilotest și 20 de testări cu aparatul drugtest.

În cazul a două persoane au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 102 de sancțiuni contravenționale, dintre care 75 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Pentru abaterile grave constatate, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: