Skip to content
Politică

Răzvan Dumitrescu, previziuni zdrobitoare pentru Orban și Iohannis. Se repetă scenariul din 2000? EXCLUSIV

TVmania.ro

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a acordat luni seară o declarație pentru PSnews.ro, în care a lansat previziuni zdrobitoare pentru liderul PNL, Ludovic Orban, și pentru președintele Klaus Iohannis în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2019.

Discuția a început de la informațiile vehiculate în presa ultimelor săptămâni, potrivit cărora Consiliul Național al PNL, programat pentru 4 august, ar urma să se soldeze cu debarcarea lui Orban de la cârma Partidului Național Liberal, chiar dacă aparent Vasile Blaga s-a reactivat în sprijinul actualului șef din Modrogan. În acest context, Dumitrescu a afirmat că tot planul are ca obiectiv acapararea întregului PNL de către aripa portocalie, a Partidului Democrat Liberal.

„Trebuie să vedem dacă domnul Blaga chiar începe să se reactiveze (fie și în plan secund). Domnul Blaga este deosebit de activ în zona PDL – e liderul formal și informal al aripii PDL din PNL. Or, în situația în care domnul Blaga se reactivează, presupun că planul e foarte simplu: Vasile Blaga simte că Ludovic Orban e slab și că e momentul ca PDL-ul să pună mâna total pe PNL. Și atunci poate să-l sprijine pe domnul Orban, ca să nu fie debarcat. Cine ar vrea în situația asta să-l debarce? De regulă, vechii PNL-iști care se simt foarte stânjeniți de prestația domnului Orban, în primul rând. În situația asta, domnul Blaga (care nu poate aduce voturi el, personal, fiindcă nu e o figură charismatică, dar care mănâncă politică și combinații pe pâine) înseamnă că are această viziune: cum să facem noi să punem mâna întâi pe partid? Și dup-aia vedem noi ce mai facem cu domnul Orban. Ar fi o tranșare definitivă a bătăliei rezultate în urma fuziunii PNL-PDL”, a detaliat realizatorul de la Antena 3 și NCN TV Cluj.

Întrebat dacă în acest peisaj Vasile Blaga va reprezenta pentru Klaus Iohannis unica speranță în sensul realegerii acestuia, Răzvan Dumitrescu a dat de înțeles că interesul momentan al fostului fruntaș PDL-ist este preluarea actualului PNL, confirmarea lui Iohannis fiind irelevantă – mai ales că deja i se conturează doi candidați: Laura Codruța Kovesi (susținută de către USR) și Dacian Cioloș (secondat de al său partid, Mișcarea România Împreună).

„Domnul Blaga este un foarte bun coordonator de campanie. Vă amintesc că dumnealui a lipsit din zona aceasta în 2016, când doar în câteva luni PNL-ul a scăzut de la 30% – cât a obținut la locale – la 20%, cât a obținut la parlamentare. Domnul Blaga fusese atunci «săltat» de către maestra operațiunilor DNA – doamna Kovesi, cea care nu mai este în momentul ăsta în funcție.

Deci în opinia mea, domnul Blaga a fost o victimă pe o listă de personaje care trebuiau date la o parte. Spun asta indiferent de opinia mea, că Blaga e necharismatic și nu aduce voturi personal. La fel și Orban: părerea mea este că l-au scos din cursa pentru București într-un mod ticălos. Dar asta e o altă discuție.

Cu alte cuvinte: eu cred că Blaga a simțit deja miros de sânge politic și și-a făcut următoarele calcule: «Orban e slab – nu poate fără noi. Ca să rămână în funcție, este dispus să ne dea nouă, celor din PDL, tot ce cerem. În felul acesta, am capturat partidul». După care sigur că domnul Orban va fi «disposable» (debarasabil – n.r.).

În ceea ce-l privește pe domnul Iohannis: acolo lucrurile nu sunt foarte clare în momentul ăsta. Situația pare destul de complicată, pentru că înțeleg că USR și-ar dori ca doamna Kovesi să fie candidata lor. Ce vis frumos! Totuși: ar putea să se-ntâmple lucrul ăsta, până la urmă. Domnul Cioloș nu cred că și-a făcut partid ca să nu candideze. Iar domnul Iohannis în timpul ăsta adună semnături, prin FDGR împreună cu USR, pentru inițiativa «Fără penali în funcții publice» – inclusiv la Viena. Or, PNL-ul lipsește din ecuația asta. Dacă vor fi trei candidați, în opinia mea domnul Iohannis va avea șanse destul de mici – mai ales dacă unul dintre candidați va fi doamna Kovesi. Și ar trebui să intre în turul 2, a explicat Dumitrescu.

Chestionat dacă ne putem aștepta la repetarea scenariului din campania prezidențială a anilor 2000, când intrarea în cursă a lui Mugur Isărescu i-a erodat șansele lui Theodor Stolojan în calitate de candidat din partea dreptei, Răzvan Dumitrescu a pus accentul invers, dar nu a exclus această ipoteză.

„Sau intrarea domnului Stolojan în cursă i-a erodat șansele domnului Isărescu, pentru că ordinea operațiilor a fost următoarea: s-a retras Emil Constantinescu, dar a spus că nu-și lasă baltă alegătorii, ci vine cu Isărescu. Iar între timp și-a scos și PNL-ul din sertar varianta Stolojan (ei nemaimergând cu CDR-ul). Și atunci sigur că s-au făcut pulbere unul pe celălalt. E posibil să se întâmple la fel. Teoretic, orice e posibil. Deocamdată, avem toate variantele în acțiune – în sensul că nimic nu e limpede”, a încheiat realizatorul TV.